Andrei Codrescu (69 de ani), poet și prozator care a emigrat în SUA la mijlocul anilor '60, a fost invitat de onoare al Festivalului Internațional de Carte Transilvania de la Cluj, în cadrul căruia și-a lansat volumul de poezii "Arta uitării", scrie pressone.
Publicația a realizat cu acest prilej un interviu cu poetul și prozatorul român.
– Ce-a vrut să spună criticul când a afirmat că în poezia dumneavoastră există un univers pluristratificat?
– O, asta este în carte... Universul pluristratificat al poeziei mele există ca un default mode. Dacă e acolo, nici nu sunt conștient de el.
În timp, am adăugat lucruri poeziei, am lucrat poezia. E stratificată de la început, fiindcă întâi am vorbit germana, apoi maghiara și româna – în același timp cu vecinii și cu mama. Când m-am dus la școală, mi-au spus că nu sunt aceeași limbă.
Eu credeam că vorbești așa cu prietenii, vorbești așa cu mama, cu celălalt, am crezut că era un singur fel de a vorbi. Dar cei de la școală mi-au spus că sunt limbi diferite.
Atunci am început învățătura asta de sus în jos – mi s-a spus că sunt limbi diferite și am început să le învăț invers, cu gramatică și cu tot felul de chestii din astea care mi-au înghețat mintea pentru 10 ani.
Am uitat germana și maghiara, dar am făcut vreo 5 ani de rusă. Pe care i-am pierdut, dar am învățat pentru că eram îndrăgostit de profesoara noastră de rusă și disciplină, haha! Disciplină nu prea am făcut cu ea.
Franceza și italiana au fost în mijloc; am încercat să scriu în italiană, dar e o limbă imposibilă, fiindcă totul rimează, fie că vrei sau nu.
Și engleza – care, de fapt, a fost viață pentru mine, nu o limbă – a fost parte din universul de gesturi și prezență fizică, parte din complexul ăsta de comunicare.
Straturi sunt și cele pe care le-am adăugat în New York, când am devenit deodată conștient că trăiam într-o lume materială, că lucrurile aveau forme care încă nu erau accesibile poeziei, cum o foloseam eu.
Cum spuneam, nu apăruse nici măcar o singură sticlă de Pepsi în poezie. Asta era pe timpul când Andy Warhol picta can of soup, conserva, florile, scaunele electrice, Marilyn Monroe, toate seriile acelea care erau numerotate și bine cotate după un timp, iar Andy era destul de plat.
Dar care erau semnate Andy Warhol – s-a întors lumea încă o dată peste cap, viața mea...
Mai multe, pe pressone.
