Antena 3 CNN Actualitate Cultură Orchestra Naţională Radio şi Romanian Piano Trio întâmpină vara la Varna Summer Fest

Orchestra Naţională Radio şi Romanian Piano Trio întâmpină vara la Varna Summer Fest

2 minute de citit Publicat la 15:48 20 Iun 2011 Modificat la 15:48 20 Iun 2011
Orchestra Naţională Radio şi Romanian Piano Trio întâmpină vara la Varna Summer Fest
Foto: Intact Images
Orchestra Naţională Radio şi Romanian Piano Trio pleacă în Bulgaria. Dar nu în vacanţă, ci pentru a cânta la unul dintre cele mai vechi şi mai apreciate festivaluri de muzică clasică -Varna Summer Fest 2011.

Oferta românilor este muzică all inclusive: un recital susţinut de Romanian Piano Trio, dar şi două concerte ale Orchestrei Naţionale Radio, sub baghetele dirijorilor Iurie Florea şi Tiberiu Soare.

Cu farmecul şi vocea sa excepţională, mezzosoprana Ruxandra Donose se va alătura Orchestrei Naţionale Radio în efortul de a încânta publicul festivalului, fiind urmată, în al doilea concert cu orchestra, de violonistul Alexandru Tomescu, pianistul Horia Mihail şi violoncelistul Răzvan Suma.

G. Enescu, J. Haydn, W. A. Mozart şi L. v. Beethoven fac parte din programul Romanian Piano Trio de pe 22 iunie de la Varna, iar concertele programate în zilele de 23 şi 24 iunie întregesc reţeta cu ingrediente româneşti si universale: T. Brediceanu, Gr. Dinicu, G. Bizet, C. Saint-Saëns, G. Rossini, S. Prokofiev, Th. Rogalski, L. van Beethoven și D. Şostakovici.

Concertele vor avea loc, de la ora 19.30, la Opera de Stat din Varna (22 iunie) si la Centrul de congrese si festivauri (23 si 24 iunie).

Ediţia a 85-a a Festivalului de vară de la Varna 2011 – cel mai vechi festival de muzică din Bulgaria şi unul dintre evenimentele cu cea mai lungă tradiţie din Europa dedicate muzicii clasice – va avea, aşadar, parte de o consistentă contribuţie românească, între 22 şi 25 iunie.

Concertele vor fi transmise în direct la Radio România Cultural si Radio România Muzical şi vor intra în circuitul muzical al Uniunii Europene de Radio şi Televiziune, ceea ce presupune difuzarea lor de către radiourile publice din Europa.

Festivalul de la Varna a obţinut, de-a lungul timpului, recunoaştere naţională şi internaţională, contribuind în mod substanţial la promovarea culturii muzicale bulgare şi nu numai. De-a lungul ediţiilor, au fost invitate ansambluri de renume internaţional, precum ansamblul Schubert, Cvartetul Borodin, Camerata Amsterdam, Teatrul Naţional Academic de Operă şi Balet – Odesa, Baletul Operei Maghiare, Compania de Balet a Operei Comice din Berlin, Piccola Scala – Milano, Baletul Regal Suedez, Orchestra Simfonică Radio din Leipzig, Orchestra Simfonică Radio din Sankt Petersburg. În fiecare an, festivalul aduce pe scena sa tinere talente şi compoziţii interpretate în premieră, precum şi o mare varietate de genuri muzicale de la operă, la concerte simfonice, muzică de cameră şi corală.

„Pentru Orchestra Naţională Radio este o onoare să participe la un festival de o asemenea anvergură, pentru că o manifestare în domeniul muzicii clasice care a reuşit să ajungă la a 85-a ediţie reprezintă o performanţă. În România nu cred că exista vreun festival de muzică clasică în 1926. Prezentăm la Varna o ipostază tânără, plină de vitalitate a artei interpretative româneşti. Este vorba despre muzicieni consacraţi în România, reprezentanţi ai noului val, şi mă refer atât la soliştii Alexandru Tomescu, Horia Mihail şi Răzvan Suma, cât şi la dirijorii Tiberiu Soare şi Iurie Florea, cărora li se va alătura o vedetă absolută a genului, mezzo-soprana Ruxandra Donose, al cărei nume reprezintă un reper în arta lirică internaţională. Faptul că acest concerte vor fi accesibile prin radio la nivelul tuturor ţărilor membre ale Uniunii Europene de Radio şi vor fi difuzate şi în direct pe posturile naţionale ne face să credem că impactul lor cultural poate fi mult mai mare decât ne imaginăm acum.”, a declarat Oltea Şerban-Pârâu, director artistic al Orchestrelor şi Corurilor Radio.

×
x close