Prima jumătate a secolului al XIX-lea a însemnat pentru capitala Valahiei debutul perioadei de dezvoltare şi modernizare. În ciuda numeroaselor proiecte propuse începând cu primii domni pământeni, procesul a fost unul îndelungat din cauza ritmului anevoios în care planurile erau puse în practică: „sistematizarea şi problemele edilitare sunt necontenit subiect de discuţie, dar mai puţin de realizare“[1].
Prin această capitală a deosebirilor izbitoare s-au perindat foarte mulţi călători străini, unii dintre ei lăsând în scris impresiile formate după vizitarea Bucureştilor. Ideea care primează este aceea a unui oraş înşelător la prima vedere, un oraş cu dublă personalitate. Unii călători vorbesc cu drag despre Bucureşti, în ciuda elementelor surprinzătoare – într-un sens neplăcut – pe care le descoperă aici, alţii însă pleacă de-a dreptul contrariaţi de realitatea bucureşteană. Totuşi informaţiile pe care aceştia le-au lăsat, fie în scrisori personale, fie în articole sau cărţi publicate cu privire la călătoria lor în această ţară aflată la capătul Europei civilizate, reprezintă o bogată sursă de informaţii cu privire la urbea Bucureştilor, proaspăt intrat în modernitate. Perioada pe care o vom avea în vedere în articolul nostru este cea cuprinsă între domniile regulamentare şi anii Unirii.
„Asia şi Europa par să se întâlnească în acest oraş”
Una dintre cele mai echilibrate păreri despre Bucureştii acelor vremuri aparţine faimosului Helmuth von Moltke, viitor mareşal al armatei prusace. În anul 1835, pe când era doar un tânăr ofiţer, von Moltke trece prin Bucureşti în drum spre Istanbul. Majoritatea impresiilor de călătorie le lasă într-o serie de scrisori în care povesteşte drumul spre capitala Imperiului Otoman. „Eşti surprins să găseşti în acest pustiu [al Ţării Româneşti – n.a.] un oraş ca Bucureştii cu aproape 100.000 de locuitori. La Bucureşti sunt palate, societăţi şi vizite, teatre, modiste, ziare şi trăsuri de lux; dar cum ai pus piciorul afară din oraş recazi în barbarie.”[2]Pentru acest german, capitala Valahiei este un oraş al contrastelor: „La Bucureşti se văd cele mai păcătoase cocioabe pe lângă palatele în stilul cel mai modern şi bisericile cu arhitectură bizantină; cea mai amarnică sărăcie domneşte alături de luxul cel mai extravagant; Asia şi Europa par să se întâlnească în acest oraş”.[3]
Această idee a unui Bucureşti ca punct de întâlnire dintre Orient şi Occident apare la majoritatea stăinilor care au trecut pe aici. La vremea respectivă, Ţările Române, deşi aspirau la o dezvoltare în sens vest-european, erau încă puternic legate de cultura şi practicile orientale, iar aspectul capitalei era o oglindă fidelă a acestui fapt.
Continuarea pe historia.ro
