Un număr record de 6.500 de bilete a fost vândut până sâmbătă, a doua zi a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, la proiecţiile de film din cadrul TIFF, informează un comunicat al organizatorilor TIFF, citat de
Mediafax.
În cadrul TIFF, duminică, la ora 17.00, se reia seria de întâlniri zilnice cu personalităţi din lumea cinematografiei şi nu numai. Găzduit de Muzeul de Artă din Cluj, TIFF Lounge va oferi publicului ocazia de a intra in dialog cu invitaţii, în cadrul unor discuţii moderate de Mihnea Măruţă.
Invitatul care deschide seria TIFF Lounge de anul acesta este Mihai Chirilov (foto), directorul artistic al TIFF. Acesta va dezvălui celor prezenţi câteva dintre criteriile care au stat la baza selecţiei celor 240 de filme din festival, precum şi detalii despre cele trei noi secţiuni pentru cea de-a noua ediţie a festivalului: Terapii extreme, Profesiune: actriţă şi Less is More.
Tot de la ora 17.00, la Cinema Republica va avea loc proiecţia specială a unui documentar, "La Danse / Dansul" de Frederick Wiseman. Nominalizat la premiile César pentru Cel mai bun documentar, filmul prezintă una dintre cele mai mari companii de balet ale lumii, Baletul Operei din Paris, într-un mod cu totul inedit pentru publicul român.
Duminică, de la ora 21.30, în open-air, la Cinema Echinox, va fi proiectat un film care a influenţat generaţii de cineaşti, artişti şi balerine, "The Red Shoes / Pantofiorii roşii", în regia lui Michael Powell si a lui Emeric Pressburger. Filmul premiat la Oscar în 1949 pentru Cea mai bună scenografie şi Cea mai bună muzică prezintă atât viaţa unei balerine din culise, cât şi entuziasmul interpretărilor de pe scenă. El este o poveste fascinantă a unei tinere balerine care este sfâşiată între două forţe: compozitorul care o iubeşte şi impresarul hotărât să o transforme cu orice preţ într-o balerină faimoasă.
La Castelul Bánffy de la Bonţida, începând cu ora 21.30, va avea loc o altă proiecţie eveniment: publicul se va putea bucura de coloana sonoră compusă de chitaristul Gary Lucas pentru filmul cult "Dracula" în regia lui George Melford (1931), prima ecranizare cu inserturi în limba spaniolă a celei mai cunoscute legende legate de spaţiul transilvănean.
Gary Lucas, artist originar din statul New York, are peste 12 albume solo, a fost nominalizat la premiile Grammy şi a colaborat cu artişti precum Jeff Buckley, Joan Osborne, Nick Cave, Lou Reed, Chris Cornell, Future Sound of London, Iggy Pop. El este compozitorul celebrei piese "Grace" de pe albumul omonim al lui Jeff Buckley şi al unor soundtrack-uri de film printre care se numără şi "Dracula". La Cluj, filmul acompaniat live de Gary Lucas, va fi proiectat in premieră europeană.
Festivalul Internaţional de Film Transilvania a început, vineri seară, la Cluj-Napoca, şi se va desfăşura până în 6 iunie.
Antena3.ro