În noaptea de vineri spre sâmbătă, bucureştenii vor putea alege din multitudinea de evenimente culturale găzduite de institutele de cultură ale căror porţi vor fi deschise până dimineaţă. Fie că este vorba de filme, scurt metraje, documentare, concerte, lecturi de texte sau degustare de bucate tradiţionale, manifestările ce vor avea loc în această noapte vor putea mulţumi toate exigenţele publicului.
Iată câteva dintre evenimentele pregătite:
La Institutul Cultural Francez, sub deviza ?Să cântăm în noapte?, vor rula începând cu ora 19.00, în sala Elvira Popescu, filme precum ?Când eram cântăreţ ? (un film de Xavier Giannoli, cu Gérard Depardieu şi Cécile de France), ?Cântecele de dragoste ? (în regia lui Christophe Honoré, cu Louis Garrel, Ludivine Sagnier şi Chiara Mastroianni) sau ?Nu pe gură? (un film de Alain Resnais, cu Sabine Azéma şi Isabelle Nanty ). Tot aici va avea loc la ora 21.00 concertul Barbarei Carlotti. În curtea interioară se vor putea degusta preparate culinare franţuzeşti, iar în holul institutului va fi organizat un bal.
La Centrul Cultural al Republicii Ungare, vor fi organizate, în colaborare cu Institutul Polonez, concertul de pian al solistei Valeria Vetrici, premiată la a patra ediţie a Festivalului Muzicii Maghiare, pentru cea mai bună interpretare a Suitei op. 14 de Bartók Béla (CCU), şi diferite vernisaje ale unor expoziţii de arhitectură sau afişaj. Nu vor lipsi degustările de bucate tradiţionale şi concursurile cu premii.
Institutul Cervantes va găzdui proiecţii de desene animate, de filme şi spoturi publicitare, iar la British Council doritorii îşi vor putea testa rapid şi gratuit cunoştinţele de limba engleză. Tot aici, Ada Milea va susţine în premieră, alături de Dorina Chiriac şi Radu Bânzaru, piesele de teatru ?Apolodor? şi ?Quixote? în limba engleză. Petrecerea va fi antrenată de cei de la Shukar Collective şi de DJ Tom Wilson.Şi Institutul Italian de Cultură s-a pregătit pentru această noapte cu proiecţii de filme dar şi o expoziţie de desene inedite ale unor mari artişti italieni. Pentru gurmanzi, va exista posibilitatea degustării unor feluri tradiţionale de paste şi pizza.
La Centrul Ceh, iubitorii genului horror vor putea viziona filmul Choking Hazard dar şi o serie de scurt-metraje româneşti de groază.
Pentru mai multe detalii şi programul compet al evenimentelor, vizitaţi pagina de internet a Inctitutului Cultural Român, www.icr.ro.
Antena3.ro