Nicolae Breban, Mircea Cărtărescu, Norman Manea şi Varujan Vosganian sunt scriitorii propuşi anul acesta de către Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România (USR) pentru premiul Nobel.
"Uniunea Scriitorilor din România se află printre instituţiile şi asociaţiile care primesc din partea Academiei Suedeze invitaţia de a propune scriitori pentru premiul Nobel, astfel că, în cadrul şedinţei de vineri a Comitetului Director al USR, au fost propuşi pentru premiul Nobel scriitorii Nicolae Breban, Mircea Cãrtãrescu, Norman Manea şi Varujan Vosganian", se spune într-un anunţ al Uniunii Scriitorilor din România.
Potrivit
Mediafax, Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, a declarat că principalele criterii care au stat la baza propunerii celor patru scriitori pentru premiul Nobel au fost "valoarea lor şi traducerile (unor opere ale acestora, n.r.) în limbile străine".