Sfârşitul anului este un moment în care toată lumea face bilanţuri, presa rememorând principalele ştiri, cele care au ţinut primele pagini ale ziarelor zile întregi. Un demers mai puţin obişnuit esrte cel făcut de jurnalistul Andrei Bădin, senior editor la Antena 3, care prezintă, pe blogul său, un top al ştirilor importante, care nu au apărut însă pe prima pagină.
Este ştiut faptul că mass media orientează atenţia publicului către anumite subiecte. Ştirile amplu prezentate de canalele de ştiri sau de marile cotidiene devin rapid subiect de discuţie pentru opinia publică. Există, însă, evenimente importante care, datorită unor anumite conjuncturi, nu au apărut pe prima pagină a ziarelor. Revista Printre cele mai importante se numără creşterea producţiei de coca în Columbia, amplasarea unui scut antirachetă al SUA în india, dar şi construirea unui hotel de lux, cu finanţare americană, la Tiblisi.
Alte evenimente importante care nu au ajuns în atenţia opiniei publice au fost lansarea Rusiei în cucerirea Africii, creşterea numărului de trupe în Afganistan înainte de termen, dar şi cazul unei firme americane care vinde pistoale sonice în China.
Pentru mai multe detalii despre topul ştirilor importante care nu au ajuns pe prima pagină a ziarelor, citiţi
blogul lui Andrei Bădin.
Antena3.ro