Antena 3 CNN Actualitate Cultură 45% din muzeele din România, la un pas de dispariţie, dacă Guvernul va aproba această ordonanţă | Apelul organizaţiilor profesionale

45% din muzeele din România, la un pas de dispariţie, dacă Guvernul va aproba această ordonanţă | Apelul organizaţiilor profesionale

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 22:03 13 Aug 2023 Modificat la 22:03 13 Aug 2023
New Project (4)
45% din muzeele din România, la un pas de dispariţie, dacă Guvernul va aproba această ordonanţă | Apelul organizaţiilor profesionale Sursa foto: Shutterstock

„Există un proiect de ordonanţă a Guvernului, care urmăreşte distrugerea muzeelor României. Dacă această ordonanţă de urgenţă va intra în vigoare, 45% din muzeele României vor dispărea pur şi simplu. Va fi un atentat la cultura naţională şi la identitatea culturală a României.

Aceasta este o poziţie pe care eu am inserat-o într-un apel adresat Guvernului României în numele a cinci organizaţii neguvernamentale care se ocupă de protejarea patrimoniului cultural naţional al României şi suntem hotărâţi să mergem împotriva Guvernului până la capăt. Deci nu vom accepta niciun fel de decizie care va afecta cultura română. Nu vreau ca Guvernul României să reducă deficitul bugetar pe seama noastră”, spune managerul Muzeului Naţional al Țăranului Român, Virgil Ştefan Niţulescu, citat de flux24.ro

În acest context, mai multe organizaţii profesionale şi ale societăţii civile active în domeniul protejării patrimoniului cultural solicită Guvernului, printr-un apel, renunţarea la măsurile de ”amputare” a sistemului instituţional al culturii şi la descentralizarea Direcţiilor Judeţene pentru Cultură.

„Luând act de informaţiile comunicate în mass-media referitoare la intenţia Guvernului de a introduce în pachetul de măsuri fiscal-bugetare anunţate, menite să reducă deficitul bugetar, o serie de măsuri cu impact negativ grav asupra sistemului instituţional din domeniul culturii şi al protejării patrimoniului cultural, între care desfiinţarea sau comasarea de instituţii – biblioteci publice, teatre, muzee, centre şi aşezăminte culturale – şi descentralizarea Direcţiilor Judeţene pentru Cultură, comunicăm dezacordul nostru ferm faţă de aceste propuneri şi solicităm abandonarea lor. Ne manifestăm în acelaşi timp deschiderea şi disponibilitatea de a contribui, alături de instituţiile statului, la înţelegerea corectă a situaţiei actuale a sectorului şi la identificarea de soluţii pozitive şi aplicabile”, se arată în apelul transmis joi de Agerpres.

Potrivit sursei citate, orice măsuri se vor propune, ele vor trebui să rezulte dintr-o analiză serioasă, care să identifice problemele, să formuleze soluţii şi să le analizeze impactul potenţial.

Apelul este semnat de 31 de organizaţii profesionale şi ale societăţii civile active în domeniul protejării patrimoniului cultural

×
x close