Comparată în nenumărate ocazii cu temutul lider nazist, Angela Merkel primeşte acum o palmă chiar din partea unui membru al partidului conservator din Germania.
Cartea "Naşa" a autoarei Gertrud Höhler se anunţă a fi un bestseller politic pe scena tumultuoasă din Germania, agitată de deciziile tot mai nepopulare ale doamnei Merkel.
Gertrud Höhler o descrie în termeni foarte duri pe Merkel, ca fiind o ameninţare la adresa democraţiei, o personalitate care face ca puterile Parlamentului să se reducă
"Avem din ce în ce mai multă putere a statului şi din ce în ce mai puţină putere a Parlamentului", a declarat publicista în legătură cu Guvernul doamnei Merkel.
Merkel, poreclită
"Mutti" (Mami) în cercurile politice, devine o "naşă" în cartea lui Höhler. Ea stabileşte o "variantă tăcută a puterii autoritare pe care Germania o are încă de experimentat". Autoarea enumeră o serie de atribute, cum ar fi furtul de idei de la rivali politici, nivelarea sistemului de partid la o stare eclectică şi tratarea neglijentă a normelor legale, standardelor etice, Parlamentului şi Constituţiei - de multe ori mustrată de Curtea Constituţională Federală.
Pe scurt, ea indică un declin al moralei politice, scriu junaliştii de la Deutsche Welle.