"Adevăratul mormânt al lui Iisus" este un film documentar care se bazează pe una dintre cele mai importante descoperiri arheologice din lume, 10 sicrie cu ceea ce specialiştii cred că ar fi rămăşiţele lui Iisus, ale mamei sale Maria, ale Mariei Magdalena şi ale altor apropiaţi ai acestora.
Sicriele au fost descoperite în anul 1980 într-o peşteră din Ierusalim. Şase dintre sicrie erau inscripţionate cu numele Jesua fiu al lui Iosif, Maria, Maria, Matei, Jofa (Iosif, identificat ca fratele lui Iisus), Judah fiu al lui Jesua ("fiul lui Iisus", spun realizatorii documentarului). Acestea vor fi prezentate luni, la New York, în cadrul unei conferinţe de presă, informează Mediafax.
Filmul a fost realizat de Simcha Jacobovici, câştigătoare a unui premiu Emmy, şi de câştigătorul unui premiu Oscar James Cameron, prezintă povestea sicrielor, inclusiv descifrarea inscripţiilor care au fost făcute publice în urmă cu zece ani de renumitul profesor de arheologie israelian Amos Kloner. Cei doi regizorii spun că declaraţia lor se bazează pe colaborarea cu cei mai cunoscuţi oameni de ştiinţă din lume, arheologi, statisticieni, specialişti în ADN şi experţi în antichităţi.
Sicriele au fost ţinute în arhiva Autorităţii israeliene pentru antichităţi, iar acum vor fi expuse pentru prima dată publicului.Descoperirea făcută în urmă cu 30 de ani contrazice credinţa creştină tradiţională potrivit căreia Iisus a înviat la trei zile după moartea sa şi s-a ridicat la ceruri. Filmul va fi difuzat pe posturile Discovery Channel, Channel 4 din Marea Britanie, Vision din Canada şi Channel 8 din Israel.
Antena3.ro