Antena 3 CNN Actualitate Cultură Moartea suspectă a poetului Nicolae Labiș. Crimă sau accident?

Moartea suspectă a poetului Nicolae Labiș. Crimă sau accident?

<1 minut de citit Publicat la 21:30 29 Iun 2017 Modificat la 21:30 29 Iun 2017
o_1bjqhth7n3a5f0qn1iiq615a8.jpg

Moartea poetului Nicolae Labiș, decedat pe 22 decembrie 1956, la vârsta de 21 de ani, a ridicat multe semne de întrebare fiind considerată chiar și după atâția ani suspectă.

Dacă anchetatorii au stabilit că a fost vorba de un accident, apropiaţii lui Labiş au susţinut mereu că poetul ar fi fost ucis, fiind de fapt împins, scrie Adevărul.

Conform anchetatorilor, în noaptea accidentului, tânărul poet a consumat mai multe pahare de ţuică în restaurantul Victoria din Bucureşti. Nicolae Labiş a plecat din local împreună cu cel puţin două persoane, îndreptându-se spre Staţia de tramvai Colţea, unde avea să fie accidentat extrem de grav de un tramvai. Nicolae Labiş a fost transportat la Spitalul de Urgenţă din Bucureşti, unde medicii s-au luptat aproape două săptămâni de zile pentru a-l ţine în viaţă. Din nefericire, aceştia au trebuit să se declare învinşi şi să constate decesul poetului în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1956.

×
x close