Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a comis cinci infracţiuni de conflict de interes, în perioada 2007-2011, în calitate de director de teatru pentru a-şi favoriza soţia, Diana Lupescu, actriţă, regizoare şi scenografă la Teatrului "C. I. Nottara" din Bucureşti, au constatat procurorii, informează
Mediafax.
Pe 3 noiembrie 2011, ANI a sesizat Parchetul ICCJ şi a cerut efectuarea "de cercetări cu privire la comiterea de Mircea Diaconu a infracţiunilor de conflict de interese şi abuz în serviciu contra intereselor publice". Actele ajunse la dosar arată că Lupescu (Diaconu) Diana Maria a absolvit Facultatea de Teatru, specializarea Artele spectacolului de teatru (Regie de teatru) cu examen de licenţă susţinut în sesiunea din iunie 2007, cu media 10.00.
Pe 18 iulie 2002, senatorul PNL Mircea Diaconu a fost numit în funcţia de director al Teatrului "C.I.Nottara" prin Hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). La acelaşi teatru îşi desfăşoară activitatea din anul 2001 şi soţia sa, Diana Maria Diaconu (fostă Lupescu), care, în 8 august 2007 a înaintat o cerere prin care a solicitat acordul pentru a participa la ocuparea postului vacant de regizor artistic.
Cererea Dianei Diaconu a fost aprobată de soţul său, director al Teatrului "C.I.Nottara", care în 13 august 2007 a fost şi preşedintele Comisiei de examinare pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic. În urma concursului, Diana Diaconu a obţinut calificative maxime de la toţi membrii comisiei de examinare, fiind promovată în funcţia de regizor artistic, prin decizia a soţului său, directorul Teatrului "C.I.Nottara".
Astfel, s-a realizat în mod direct un folos material pentru soţia directorului Diaconu, din punct de vedere juridic.
Pe 30 noiembrie 2008, Mircea Diaconu a fost ales senator în Argeş . Astfel, investigaţiile privind conflictul de interese au intrat în sfera de competenţă a Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din ICCJ, care îi poate cerceta pe parlamentari.
După ce procurorii au stabilit că Mircea Diaconu a comis infracţiunea de conflict de interese prevăzută de articolul 253 indice 1 din Codul penal, pe 4 ianuarie 2012, s-a dispus începerea urmăririi penale a senatorului.
Concret, pe 27 aprilie 2007, Mircea Diaconu a încheiat un contract de drepturi intelectuale (regie), derulat în perioada 27 aprilie-21 decembrie 2007 între Teatrul "C.I.Nottara" şi Diana Diaconu, în calitate de regizor, având ca obiect realizarea spectacolului "Ritmuri", pentru onorariul de 7.356 de lei brut. Această sumă a fost încasată de Diana Diaconu în două tranşe, în luna mai 2007 şi în luna octombrie 2007.
Procurorii au stabilit astfel că după data de 27 aprilie 2007, Diana Diaconu era angajată ca actriţă primind un salariu pentru acest post, dar în acelaşi timp, în baza contractului semnat de soţul său, a încasat bani din drepturi de autor. Iar după concursul din 13 august 2007, deşi a fost încadrată ca regizor artistic şi retribuită în acest sens, în baza aceluiaşi contract semnat de soţul său, Diana Diaconu a încasat bani pentru regie din drepturi de autor.
Totodată, pe 8 august 2007, după ce soţia sa, Diana Diaconu a formulat cererea prin care a solicitat acordul pentru a participa la ocuparea postului vacant de regizor artistic, Mircea Diaconu - directorul Teatrului "C.I.Nottara" - a aprobat-o, iar în 13 august 2007 a prezidat Comisia de examinare pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic la instituţia publică de cultură.
În 31 octombrie 2007, în timp ce soţia sa încasa drepturi salariale corespunzătoare funcţiei de regizor artistic şi drepturi de autor pentru regia spectacolului "Ritmuri", Mircea Diaconu a încheiat un contract de drepturi conexe (autor), pe perioadă nedeterminată, respectiv pe toată perioada în care piesa "De trei ori dragoste" se joacă de către Teatrul "C.I.Nottara" în ţară şi în străinătate, cu soţia sa Diana Diaconu Lupescu în calitate de actor, pentru rolurile "Femeia 1" şi "Soţia", pentru un onorariu de 300 lei brut/spectacol, onorariu care a fost modificat succesiv prin acte adiţionale la 350 de lei brut/spectacol, iar începând cu 31 octombrie 2009 la 450 lei brut/spectacol.
Potrivit probelor obţinute de anchetatori, începând cu 31 octombrie 2007 şi până în prezent, ca urmare a acestui contract, Diana Diaconu a realizat venituri de 8.120 de lei brut în anul 2007, 3.300 de lei brut în anul 2008, 3.950 de lei brut în anul 2009, 5.505 de lei în 2010 şi 3.300 de lei brut în 2011.
Pe 25 mai 2011, după ce a devenit senator în Parlamentul României, în timp ce soţia sa încasa drepturi salariale corespunzătoare funcţiei de regizor artistic, Mircea Diaconu a încheiat contractul de drepturi de autor - scenografie (decor/costume), a cărui perioadă de derulare nu este precizată, cu soţia sa Diana Diaconu, în calitate de scenograf, având ca obiect realizarea scenografiei, respectiv decor şi costume pentru piesa "Nu vorbiţi cu actorii". Regia aparţine tot Dianei Diaconu, primind pentru aceasta un onorariu de 10.981 de lei brut, care ar fi trebuit plătit în tranşe, în termen de 30 zile de la data îndeplinirii condiţiilor contractuale, în funcţie de avizarea schiţelor de decor şi costume, dată la care se achita 50 la sută din onorariu, la data premierei urmând să se achite restul de 50 la sută.
Probele administrate demonstrează faptul că în 10 iunie 2011 a fost achitat în totalitate onorariul, într-o singură tranşă.
În 27 iunie 2011, pentru aceeaşi piesă "Nu vorbiţi cu actorii" - regizată de Diana Lupescu, care a realizat şi scenografia - Mircea Diaconu a încheiat contractul de drepturi conexe (actor), pe perioadă neprecizată, cu soţia sa, în calitate de colaborator-actor, pentru rolul "Eva Starsky" din acest spectacol, pentru un onorariu de 500 lei brut /spectacol.
Pe 7mai 2012, Mircea Diaconu a fost numit ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional.
Astăzi, printr-o hotărâre irevocabilă,
ICCJ a stabilit că Mircea Diaconu s-a aflat în stare de incompatibilitate atunci când a deţinut concomitent calitatea de director de teatru şi funcţia de senator.
Conform legii, cei declaraţi în incompatibilitate trebuie să renunţe la funcţia pe care o ocupă şi nu mai pot fi aleşi sau numiţi într-o funcţie publică timp de trei ani. Astfel, Mircea Diaconu trebuie să îşi dea demisia din Guvern.
Mircea Diaconu este senator PNL din 19 decembrie 2008, iar de atunci a fost simultan şi director-manager al Teatrului "C.I. Nottara".
Conflictul de interese este fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii cinci ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură.
Potrivit legii, conflictul de interes se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă.