La o zi după incident, cu ajutorul unui tânăr artist, Twain a realizat următorul afiş dedicat viitorilor posibili hoţi. Începând din acea zi, biletul a stat în permanenţă agăţat de uşa scriitorului.
Acesta este haiosul mesaj adresat hoţilor:
“Pentru următorul hoţ,
În această casă nu mai există argintărie. Am numai tacâmuri placate pe care le poţi găsi în chestia aia de alamă din sufragerie, exact lângă coşuleţul pentru pisici. Dacă vrei neapărat şi coşuleţul, pune pisica în locul tacâmurilor.
Nu face zgomot – îmi deranjezi familia. Găseşti încălţăminte cu talpă de cauciuc în holul principal, lângă chestia aia în care ţinem umbrelele, şifonier parcă îi zice, sau pergolă, ceva de genul ăsta.
Te rog să închizi uşa la plecare.
Cu adevărat al dumneavoastră,
S.L. Clemens”
Samuel Langhorne Clemens (30 noiembrie 1835 – 21 aprilie 1910), cunoscut sub pseudonimul literar Mark Twain, a fost unul dintre cei mai mari scriitori, satiristi şi umoristi americani. Este „tatăl” popularelor romane „Aventurile lui Tom Sawyer”, „Prinț și cerșetor”, „Aventurile lui Huckleberry Finn” și „Un yankeu la curtea regelui Arthur”.