Romancierul, laureat al Premiului Nobel în 2010, a primit 18 voturi în primul tur. Candidatura sa fusese acceptată, chiar dacă din 2010 candidaţii trebuie să aibă sub 75 de ani. Pe de altă parte, nu există nicio regulă privind naţionalitatea. Alţi străini au fost aleşi în trecut în cadrul Academiei, cum ar fi americanul Julien Green, Assia Djebar din Algeria sau canadiano-haitianul Dany Laferrière, în 2013. Mario Vargas Llosa nu a publicat niciodată în franceză, deşi o vorbeşte fluent, în condiţiile în care a emigrat la Paris în 1959. El scrie doar în spaniolă.
A fost ales membru al Academiei Regale Spaniole în 1994, iar în prezent locuieşte la Madrid. Născut la 28 martie 1936 la Arequipa (sudul Peru), Llosa a devvenit una dintre revelaţiie literaturii latino-americane din anii 1960, alături de columbianul Gabriel García Márquez, argentinianul Julio Cortázar şi mexicanii Carlos Fuentes şi Juan Rulfo.
De asemenea, a avut o carieră politică, candidând la preşedinţia peruană în 1990. A venit cu opinii liberale controversate, care au ofensat o mare parte a electoratului. Atras în tinereţe de revoluţia cubaneză, Mario Vargas Llosa s-a despărţit de aceasta în anii 1970. A devenit unul dintre cei mai vehemenţi critici ai unor regimuri autoritare din America Latină, cum ar fi cel din Venezuela lui Hugo Chavez. În ultima vreme, este subiectul unor controverse legate de suspiciuni de evaziune fiscală.
Potrivit dezvăluirilor "Pandora Papers", Mario Vargas Llosa a fost acţionar între 2015 şi 2017 într-o societate din Insulele Virgine Britanice, un paradis fiscal. El neagă orice intenţie de a se sustrage de la plata vreunui impozit. Academia Franceză nu a mai găzduit un laureat Nobel de la François Mauriac, ales în 1933, care a câştigat premiul în 1952 şi a murit în 1970. Î
n lipsa unor candidaţi valoroşi, Academia întâmpină dificultăţi notorii în ocuparea acestor locuri vacante. Influenţa sa a scăzut, prestigiul "costumului verde" nu mai este nici pe departe ceea ce a fost în secolul trecut, iar mulţi lingvişti consideră că opiniile instituţiei sunt irelevante, informează Mediafax.