Arta românească este sărbătorită la început de an în Portugalia. Institutul Cultural Român şi Ambasada României organizează în această perioadă o serie de evenimente pentru a promova literatura română şi cinematografia românească.
Texte de Mihai Eminescu, Lucian Blaga sau Urmuz au fost citite într-un maraton de lectură impresionant.
Personalităţi, diplomaţi, oameni de cultură şi copii. Vreme de ceasuri bune, toţi au citit româneşte. Li s-au alăturat şi străinii, scriitori, medici sau oameni politici.
Proiectul a fost iniţiat de Institutul Cultural Român.
Evenimentul de la Lisabona a marcat Ziua Culturii Naționale şi un secol de relații diplomatice între România şi Portugalia.