Liderii europeni au fost marginalizaţi în noul top al celor mai puternici oameni de pe plantetă, care în schimb aduce omagiu şefilor din statele emergente sau celor superbogaţi.
În mod previzibil, Obama este pe locul întâi în lista Forbes, urmat însă de Hu Jintao, preşedintele Chinei şi premierul rus Vladimir Putin.
Premierul britanic Gordon Brown este pe locul 29, în timp ce liderul francez Nicolas Sarkozy pe 56. Doar cancelarul Germaniei apare mai în faţă- pe 15.
După un an în care mulţi finanţişti şi-au văzut averile diminuate de criză, Forbes încă îi admiră pe cei bogaţi. Astfel, mexicanul Carlos Slim, cel de-al treilea cel mai bogat om din lume, este pe locul şase în top.
Ben Bernanke, preşedintele Rezervei Federale al SUA, este pe patru, iar patronul media Rupert Murdoch pe şapte.
Autorii Forbes privesc şi spre importanţa internetului şi a banilor, iar Sergey Brin şi Larry Page de la Google ajung pe cinci, în timp ce Bill Gates este pe 10.
Topul, ale cărui criterii vor crea controverse, plasează de exemplu pe şeful Wal-Mart, cel mai mare lanţ de magazine din lume, înaintea regelui Abdullah din Arabia Saudită, ce controlează cele mai mari rezerve de ţiţei de pe mapamond.
Papa Benedict XVI este pe 11, iar Osama bin Laden pe 37, în timp ce magnatul Lakshmi Mittal doar pe 55, iar Bill Clinton, de mult fără nici o funcţie oficială, pe 31.
Topul este alcătuit de cinci jurnalişti Forbes, care au luat în considerare mai multe aspecte: a influenţat persoane mulţi oameni, controlează mari resurse financiare, au fost puternici în "domenii multiple " şi dacă şi-au folosit puterea.
Barack Obama
Hu Jintao
Vladimir Putin
Ben S. Bernanke
Sergey Brin and Larry Page
Carlos Slim Helu
Rupert Murdoch
Michael T. Duke
Prince Sultan bin Abdul Aziz Al Saud
William Gates III
Pope Benedict XVI
Silvio Berlusconi
Jeffery R. Immelt
Warren Buffett
Angela Merkel
Laurence D. Fink
Hillary Clinton
Lloyd C. Blankfein
Li Changchun
Michael Bloomberg
Timothy Geithner
Rex W. Tillerson
Li Ka-shing
Kim Jong Il
Jean-Claude Trichet
Masaaki Shirakawa
Sheikh Ahmed bin Zayed al Nahyan
Akio Toyoda
Gordon Brown
James S. Dimon
Bill Clinton
William H. Gross
Luiz Inacio Lula da Silva
Lou Jiwei
Yukio Hatoyama
Manmohan Singh
Osama bin Laden
Syed Yousaf Raza Gilani
Tenzin Gyatso
Ali Hoseini-Khamenei
Joaquan Guzman
Igor Sechin
Dmitry Medvedev
Mukesh Ambani
Oprah Winfrey
Benjamin Netanyahu
Dominique Strauss-Kahn
Zhou Xiaochuan
John Roberts Jr.
Dawood Ibrahim Kaskar
William Keller
Bernard Arnault
Joseph S. Blatter
Wadah Khanfar
Lakshmi Mittal
Nicolas Sarkozy
Steve Jobs
Fujio Mitarai
Ratan Tata
Jacques Rogge
Li Rongrong
Blairo Maggi
Robert B. Zoellick
Antonio Guterres
Mark John Thompson
Klaus Schwab
Hugo Chavez
Antena3.ro