"Ce ai face dacă cel mai bun prieten al tău te-ar trimite din greșeală cu o mașină a timpului fix în Persia antică, iar acolo ai fi imediat răpită de eunuci ai haremului mărețului Xerxes? Sau dacă viața ți-ar fi pusă în pericol de nenumărate intrigi de palat într-o societate unde femeia este supusă bărbatului prin tradiție? Sau dacă ar trebui să iei de soț un rege pe care deja îl cunoști din manualele de istorie, dar căruia trebuie să îi explici că un telefon nu înseamnă să vorbești cu spiritele, automobilele nu sunt care ale zeilor, iar vasul de toaletă este un accesoriu foarte util? Tinerei Mora, un normal locuitor al Los Angeles-ului din zilele noastre, iată că, din întâmplare, chiar i se petrec toate acestea. Și nu disperă, pentru că știe că propria ei personalitate este mai puternică decât niste hopuri banale precum obligatoriile călătorii zilnice între milenii, asasinate pe bandă rulantă sau șocuri culturale de ambele părți. Nu disperă pentru că este o femeie hotărâtă, pragmatică, cu umor, dar și… îndrăgostită. Iar dragostea cere sacrificii, nu? Chiar dacă ajungi Regină.
- Câți ani are iubitul tău?
– 2500."
sursa: editura Herg Benet
Scrisul mi s-a părut o vacanță
Între două jurnale, câteva întrebări și câteva răspunsuri. Poate primele în calitate de scriitor.
R: Ai mai scris până acum?
Laura Nureldin: E prima mea carte. Ca tot adolescentul am scris poezii, dar acelea nu se pun, am un blog. Îmi place să scriu, dar am făcut-o mereu pentru mine și pentru cine se mai nimerea, mici povestioare, texte.
R: De unde ți-a venit ideea, de ce o asemenea temă?
L.N.: Eu adorm foarte târziu și într-o seară, am văzut la televizor un film, O noapte cu regele, care mi-a plăcut. M-au prins personajele și mi-am spus: Ce ar fi dacă nu ar fi așa? M-am apucat de scris o povestire. O prietenă care m-a văzut pe Facebook la ora aceea m-a întrebat ce fac, i-am spus că scriu și mi-a spus că așteaptă să vadă ce pun pe blog. I-am spus că nu scriu pentru blog și mi-a cerut rândurile. Le-a citit și mi-a spus că mă bate dacă nu duc povestea la capăt. E o poveste scrisă în engleză, pentru că am încercat inițial să o public afară, dar acolo fără agent, nu ai nicio șansă. Am aflat apoi de oamenii de la editura, i-am contactat și mi-au cerut manuscrisul.
R: Scrii ușor, greu, ți-a luat mult timp să scrii cartea?
L.N.: Cartea am scris-o în două luni și are sigur, personaje reale, cele istorice, pentru care am făcut documentare serioasă. Sper să o pot publica și afară. Am avut senzația în timp ce o scriam că mă uit la un film. Nu mi-a fost greu să scriu, o făceam lejer, când mă apuca. Nu i-am văzut finalul până la capăt. Între breaking-news-uri cu violatori și cătușe, scrisul mi s-a părut o vacanță.
R.: Ce urmează? Ai ceva în sertar, poate o continuare?
L.N.: Am ceva în sertar, nu are legătură cu această carte, dar dacă oamenii îmi plac primul volum, cine știe, poate îi fac și o continuare. Pentru că povestea se termină și nu prea.
Cartea Laurei se găsește în librării și poate fi comandată aici.
