Antena 3 CNN Actualitate Cultură Lansare istorică: Primul volum din Jurnalul lui Ion Rațiu

Lansare istorică: Primul volum din Jurnalul lui Ion Rațiu

<1 minut de citit Publicat la 09:43 26 Mai 2017 Modificat la 09:43 26 Mai 2017
o_1bh1ntt2pr0g141u10af1k3u2nn8.jpg
Foto: Antena 3

Primul volum al Jurnalului pe care Ion Ratiu l-a ţinut pe parcursul întregii sale vieţi se lansează mâine, la Bookfest. Jurnalul, de o valoare uriaşă, conţine informaţii despre numeroşi diplomaţi români de la începutul anilor 60, și a fost o țintă a Securității de-a lungul timpului. Din biroul lui Ion Raţiu au fost sustrase numeroase documente, însă jurnalul, bine ascuns, a scăpat intact.

Volumul "Începuturile unui exil îndelungat" este scris dintr-o perspectivă personală, naţională şi internaţională şi este mai mult o lecţie de istorie.

Stejărel Olaru, omul care s-a îngrijit ca acest jurnal să ajungă în mâinile românilor interesați de istorie, a vorbit la emisiunea Previziuni, de la Antena 3, despre opera lui Ion Rațiu. 

„Este doar primul volum pentru că jurnalul este extrem de consistent. Are peste 6000 de pagini, deci estimăm că vor fi șase volume în următorii doi ani. E un jurnal scris de Ion Rațiu începând cu anul 1940, în care descrie, uneori cu multă sinceritate, viața pe care a dus-o din momentul în care a părăsit România și s-a angajat la Ambasada României la Londra, până în ianuarie 1990, când s-a întors în România”, a povestit Stejărel Olaru, la Antena 3.

 


 

×
x close