Mile Cărpenişan avea 34 de ani şi fusese internat săptămâna trecută la spitalul din Timişoara. Starea lui s-a înrăutăţit vineri, în urma unui şoc septic şi a unui blocaj renal.
Timp de mai bine de 10 ani, Mile Cărpenişan a fost corespondent al posturilor Antena 1 şi Antena 3 şi a realizat numeroase reportaje din zonele de război. S-a făcut remarcat prin transmisiunile din Iugoslavia aflată în război, din Irak sau din Asia afectată de tsunami.
Mile Cărpenişan a fost singurul ziarist român care l-a intervievat pe liderul sârb Arkan.
În urmă cu o lună, Cărpenişan a participat la o campanie umanitară, ca să ajute un tânăr bolnav de leucemie. Pe el nu l-a mai putut ajuta nimeni.
Vestea privind trecerea în nefiinţă a jurnalistului Mile Cărpenişan a fost întâmpinată cu multă tristeţe de către colegii săi. Iată câteva dintre reacţiile acestora:
Adelin Petrişor, jurnalist:
"L-am cunoscut pe Mile în '99, în primăvară, în Belgrad, în timpul bombardamentelor NATO. Eu eram la TVR, el era la Antenă. M-a ajutat foarte mult, vorbind foarte bine sârba. Am rămas prieteni, ulterior am devenit colegi. Mile a fost cel car em-a schimbat acum vreo 7 ani, după deplasarea din Bagdad"
Vlad Petreanu, jurnalist:
"Mile... e o expresie care spune că era mai mare decât viaţa. E teribil de nedrept ce s-a întâmplat. A trebuit să-şi trăiască moartea asta cu mult, mult înainte de vreme"
Ioana Răduca, jurnalist:
"Pentru mulţi, ceea ce au auzit astăzi e doar o ştire. Pentru noi, cred că e mai mult decât o veste tristă"
Alessandra Stoicescu, jurnalist:
"E incredibil, încă nu realizez că s-a întâmplat şi probabil că o să-mi fie imposibil. Înca mai am în sâge, ca jurnalist, să îl văd pe Mile Cărpenişan reporter de război"
Sorin Bogdan, jurnalist:
"Am fost împreună la Belgrad trei luni de zile sub bombardamente şi nimeni n-a păţit nimic..."
Lucian Mândruţă, jurnalist:
"O să-mi fie dor să-i dau legătura lui Mile"
Loredana Chimoiu, jurnalist:
"Niciodată n-o să vorbesc despre Mile la trecut. Nu-mi vine să cred ce se întâmplă"
Antena 3