
Jurnalul oferă informaţii detaliate despre campania de gherilă care l-a adus pe Fidel Castro la putere. Cartea se numeşte "Jurnalul unui combatant" şi povesteşte despre toate experienţele lui Che Guevara din perioada 2 decembrie 1956 din Cuba şi până înainte ca rebelii să declare victoria, în 1 ianuarie 1959. Aceasta include şi întâmplări remarcabile din expediţia pe iahtul Granma şi oferă o perspectivă mai profundă a apropiatei relaţii dintre revoluţionar şi Fidel Castro.
"Jurnalul unui combatant" a fost publicat cu ocazia împlinirii a 83 de ani de la naşterea acestuia. Scoaterea lui pe piaţă a fost întârziată din cauza faptului că Guevara îşi ţinea acest jurnal în notiţe, iar multe dintre ele lipseau. În plus, scrisul său indescifrabil a complicat şi mai mult lucrurile.
Până în prezent, cel mai popular jurnal publicat al luptătorului de gherilă este "Jurnal pe motocicletă", cartea care relatează o călătorie de-a lui Che Guevara prin America Latină, pe vremea când avea 23 de ani şi era student la medicină.