Mihai Gâdea l-a avut invitat în ediţia de joi a emisiunii „Sinteza zilei“ pe Jackie Zemlenyi, un renumit grafician care, printre altele, a realizat ani la rând ilustraţii pentru publicaţia americană New York Times. Jackie Zemlenyi este de române de origine maghiară şi a plecat din România pentru a-şi face o carieră în SUA lucrând pentru revista Time, Newsweek etc.
Zemlenyi consideră că după atâţia ani petrecuţi în străinătate în România se simte ca acasă.
„Vin în România în fiecare an începând chiar cu 1990. Aici m-am format, aici am prietenii, locurile dragi, soţia mea şi câteva generaţii înaintea ei au fost născuţi şi crescuţi aici. Ăsta este locul meu, maidanul meu“, a declarat maestrul Zemlenyi.
Vorbind despre viaţa sa extrem de plină, Jackie Zemlenyi cu o modestie înălţătoare spune că au fost „ups and downs (n.r. - suişuri şi coborâşuri), aşa cum este viaţa, de fapt“.
Maestrul consideră că parte din succesul pe care l-a cunoscut se datorează oamenilor pe care i-a întâlnit de-a lungul vieţii şi mai cu seamă cei pe care i-a cunoscut în tinereţe.
„Am avut profesori fantastici,
role-models (modele de viaţă) care se pot urma şi merită urmaţi, am avut ocazia să cunosc o imensă persoană, un personaj de calibru mondial, pe Corneliu Baba. Maestrul nu era profesorul meu direct, dar el mi-a urmărit evoluţia şi cu bunăvoinţă, simţul umorului“ şi altele m-a călăuzit, a declarat Zemlenyi, amintindu-şi că prima ilustraţie făcută pentru The New York Times a fost una cu Stalin.
Vezi mai jos un interviu excepţional cu românul care a cucerit America datorită talententului său artistic, Jackie Zemlenyi, vorbind despre experienţa începuturilor în America, importanţa norocului în carieră şi experienţele sale de viaţă.
Cine este românul Jackie Zemlenyi?Jackie Csaba Zemlenyi s-a născut la Oradea, însă are o istorie multietnică: română, maghiară, slovacă şi franco-belgiană. La 17 ani, în 1960, a fost arestat pentru uneltiri împotriva statului comunist şi este trimis la muncă forţată, la canalul Dunăre-Marea Neagră, pentru trei ani. Din cauză că nu i s-a permis înscrierea la o facultate, urmează cursurile Institutului Pedagogic din Cluj. În 1968, intră la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“, şeful catedrei de pictură fiind Corneliu Baba. În perioada imediat următoare terminării studiilor, realizează costume pentru producţii de film şi balet, se implică în fashion design şi design de interior. Alege calea exilului, oprindu-se mai întâi în Italia, iar la sfârşitul anilor '70 se stabileşte în New York. Timp de 15 ani este ilustrator la „The New York Times“. A expus grafică şi gravură, dar şi picturi în uleiuri, în importante galerii de artă americane şi europene. În prezent, îşi împarte timpul între SUA şi Europa. Zemlenyi are un atelier de gravură în Budapesta, lucrările sale fiind achiziţionate de colecţionari direct din atelier. Printre deţinătorii operelor sale se regăsesc Peter Kennedy, Ralph Lauren, „Museo Risorgimento“ din Torino.
În România, maestrul a expus peste 50 de lucrări la „European Art Gallery“, expoziţie care este deschisă din luna noiembrie. „European Art Gallery“ găzduieşte lucrările artistului până pe 10 februarie 2012. Radu Boroianu, amfitrionul galeriei, l-a denumit pe maestrul Zemlenyi „un suprarealist din linia lui Dali“.
Jackie Zemlenyi spune că în America fără recomandare nu exişti: „Eu credeam că dacă sunt genial, or să observe ăia. Nici vorbă! La New York m-am descurcat, dar nu m-a băgat nimeni în seamă ca artist, căci în America fără o recomandare nu exişti! Am făcut decoraţiuni interioare pentru clienţi foarte scumpi cum ar fi familia Reagan sau Ion Ţiriac.“
„Una este să sapi o fântână de o mie de metri şi alta este să sapi o mie de fântâni de câte un metru. Eu am săpat mereu în aceeaşi direcţie.“
„Pictez ca în 1979, dar îmbogăţesc cu experienţele vizuale, foarte multe pe care le-am traversat.“