Antena 3 CNN Actualitate Cultură 80 de ani de la naşterea marelui actor Ion Caramitru

80 de ani de la naşterea marelui actor Ion Caramitru

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 23:32 09 Mar 2022 Modificat la 23:32 09 Mar 2022
Ion Caramitru
80 de ani de la naşterea marelui actor Ion Caramitru Sursa foto: Hepta/ Mediafax Foto / Mircea Rosca

"Cu o viață întreagă închinată scenei și o carieră care a influențat profund cultura românească, numele său rămâne echivalentul excelenței.

Actor de teatru și film, dar și regizor, Ion Caramitru și-a pus amprenta pe toate rolurile interpretate sau piesele regizate.

Activitatea sa vastă a fost strâns legată și de UNITER, al cărei președinte a fost din anul 1990, iar între anii 1996 și 2000, a fost și ministru al Culturii.

Începând cu anul 2005, a fost directorul Teatrului Național din București, unde întru onoare și cinste sala mare îi poartă astăzi numele.

Influența sa a depășit granițele țării, iar pentru munca depusă în stabilirea legăturilor culturale britanico-române, Ion Caramitru a fost numit ofițer al Ordinului Imperiului Britanic, în 2005, iar doi ani mai târziu, Ministerul Culturii din Franța i-a acordat titlul de Chevalier des Arts et des Lettres. Statul român i-a oferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, în 2017.

Pentru toate rolurile interpretate în teatru, cinematografie, televiziune sau radio, îți mulțumim, maestre!", transmite Ministerul Culturii pe Facebook.

×
Etichete: Ion Caramitru
x close