Antena 3 CNN Actualitate Cultură Ioan Moraru, laureat Nobel în 1985. Vezi fotografia românului alături de echipa câştigătoare (FOTO)

Ioan Moraru, laureat Nobel în 1985. Vezi fotografia românului alături de echipa câştigătoare (FOTO)

4 minute de citit Publicat la 16:51 12 Oct 2009 Modificat la 16:51 12 Oct 2009
Ioan Moraru, laureat Nobel în 1985. Vezi fotografia românului alături de echipa câştigătoare (FOTO)
EXCLUSIV ANTENA3.RO // Într-o vreme în care în România par să lipsească criteriile morale şi profesionale, informaţia potrivit căreia un compatriot a reuşit să câştige un premiu Nobel pentru ţara sa, trăind aici, în România cea de toate zilele, vine ca un crâmpei de normalitate într-un mediu profund anormal. Articolul apărut săptămâna trecută, în exclusivitate, pe site-ul Antena3.ro, conform căruia Ioan Moraru este singurul român care ar fi câştigat în 1985 Premiul Nobel pentru Pace a iscat emoţii puternice în mediul online. Dilema principală a celor care au comentat: numele savantului nu apare pe site-ul nobelprize.org.

Antena3.ro a continuat investigaţiile şi, din surse cumulate, continuăm să vă spunem povestea savantului român. Singura dovadă materială care există până în prezent este un articol care a apărut pe prima pagină a ziarului România Liberă, în ianuarie 1990, însoţit de o fotografie în care apare savantul român Ioan Moraru, împreună cu ceilalţi doi colegi de echipă, un rus şi un american. Cum sunt momente când Google nu îi mai ajută pe ziarişti în obţinerea informaţiilor :), echipa Antena3.ro a fost la o bibliotecă publică şi a obţinut această fotografie.

Fotografia cu Ioan Moraru şi diploma Nobel

Articolul din România liberă, din ianuarie 1990, are trimitere pe prima pagină, unde apare şi celebra fotografie. Explicaţia foto: ?Profesorul Ioan Moraru la festivitatea de primire a premiului Nobel pentru pace, în anul 1985, la stânga imaginii: dr. Mihail Kuzin (URSS), iar în dreapta dr. Bernanrd Lown (SUA)?. La o simplă căutare pe site-ul Nobel, se poate vedea că, în 1985 dr. Mihail Kuzin şi dr. Bernanrd Lown au susţinut discursurile de mulţumire, după decernarea premiului Nobel. Nici o informaţie despre român. Se pare că, în ciuda acestei legende foto, fotografia nu a fost făcută la decernarea premiilor Nobel, ci într-unul din sediile organizaţiei International Physicians for the Prevention of Nuclear War (în traducere Medicii lumii pentru prevenirea razboiului nuclear).

Românul Ioan Moraru, cel din mijloc. În stânga, dr. Mihail Kuzin (URSS), în dreapta dr. Bernanrd Lown (SUA)


Aşadar, se pare că informaţia potrivit căruia Ioan Moraru a participat la festivitatea de decernare a Premiilor Nobel de la Oslo este inexactă. Astfel, Moraru ar fi fost împiedicat de regimul Ceauşescu să se deplaseze la Oslo, pe motiv că în România de atunci un singur român merita acest premiu: preşedintele Nicolae Ceauşescu. Mai mult, familia sa susţine că, în acea perioadă, autorităţile i-ar fi confiscat paşaportul. Totuşi, legătura sa cu organizaţia care a câştigat premiul Nobel pentru pace în 1985 se confirmă din mai multe surse.



?Dictatorul ucigaş rîvnea la Premiul Nobel pentru Pace. Dar un român adevărat, laureat al Premiului, a EXISTAT! Este vorba de prof. Dr. IOAN MORARU, care a murit în timpul Revoluţiei". Aceste cuvinte deschid acel articol din 1990, care este în fapt un memoriu semnat de ?Un grup de cercetători de la Institutul Victor Babeş, Bucureşti?, care a apărut în rubrica de ?Actualitate Internaţională? a ziarului România Liberă. Ziarul de atunci mai titra ?Un premiu Nobel despre care s-a ştiut prea puţin. Înainte de a muri, IOAN MORARU a spus: ?Nu voi trăi eliberarea, dar trăiesc acum începutul ei?.

Textul este o laudă la adresa lui Ioan Moraru, care este numit în articol ?Luptător pentru pace? şi o critică acidă la regimul Ceauşescu, mai ales că ?dictatorul ucigaş?, după cum este numit în articol fostul conducător de dinainte de 1989, dorea pentru el Premiul Nobel pentru Pace şi nu să îl vadă în mâinile unui român de rând.

Bernard Lown şi Evgheni Chazov, co-fondatorii IPPNW, la decernarea premiului Nobel pentru Pace


Fratele savantului român: Ioan Moraru a fost şeful echipei Nobel

Gheorghe Moraru, unul dintre fraţii savantului român, continuă povestea Nobelului neştiut de nimeni în România. Aflat acum la venerabila vârstă de 80 de ani, Gheorghe Moraru susţine că fratele său ar fi fost chiar şeful echipei ce a câştigat în 1985 Premiul Nobel pentru Pace.

?Acum 24 de ani a fost bucurie mare pentru noi, când ne-a arătat Ioan cartea aceea cu premiul?, spune emoţionat Gheorghe Moraru, fratele savantului român, pentru Antena3.ro. ?Erau trei inşi în echipă, Ioan, care era român, apoi un rus şi un american. Ioan a fost şeful echipei de inventatori, care a câştigat Premiul Nobel?, continuă pentru Antena3.ro fratele câştigătorului Premiului Nobel din 1985.

Gheorghe Moraru adaugă pentru Antena3.ro că fratele său a făcut facultatea de medicină, mai exact a urmat doi ani la Târgu-Mureş şi patru ani la Cluj-Napoca, după care ?a lucrat până a murit la invenţiile pentru medicamente, în Bucureşti, la institutele Mina Minovici şi Victor Babeş?.

Ioan Moraru provine dintr-o familie cu şapte copii, iar el a fost al treilea. Dintre cei şapte, doar trei fraţi mai sunt în viaţă, printre care şi Gheorghe Moraru. El are acum 80 de ani şi este singurul copil din familie care nu a avut nimic de-a face cu medicina.

?Eu sunt singurul din cei şapte care m-am ocupat cu agricultura. Restul fraţilor, chiar şi nepoţii pe care îi am, lucrează în domeniul medicinii. Iar băiatul lui Ioan, singurul copil pe care l-a avut, a plecat după 1990 în SUA şi se ocupă, la fel ca şi tatăl său, cu invenţiile de medicamente?, mai explică Gheorghe Moraru pentru Antena3.ro.

Fratele laureatului Nobel pentru Pace din 1985 spune de asemenea că Ioan Moraru s-a confruntat cu probleme în perioada ceauşistă, când a câştigat Premiul, pentru că de fapt dictatorul ar fi vrut să aibă parte de grandiosul titlu.

?Nimeni nu a făcut public atunci faptul că Ioan Moraru a fost singurul român care a câştigat Premiul Nobel pentru Pace, nimeni nu l-a promovat şi nimeni nu a ştiut că există un român care a avut parte de o asemenea distincţie pentru ţara lui", concluzionează Gheorghe Moraru pentru Antena3.ro.

Dacă aveţi informaţii suplimentare despre acest subiect, nu ezitaţi să ne scrieţi pe adresa [email protected]

Antena3.ro

×
x close