6 iunie 2019. Ziua Eroilor. Sau, așa cum va fi consemnată în istorie, una dintre cele mai rușinoase și mai lipsite de glorie bătălii care s-au dat vreodată pe teritoriul țării noastre. Undeva în munții din inima țării, la granița dintre Moldova și Ardeal, românii și maghiarii s-au ciomăgit în loc să se reculeagă în cimitirul eroilor de la Valea Uzului. În liniștea măreață a locului de veci, a năvălit o hoardă furioasă, surdă la orice apel la rațiune și care își revendică cu orice preț morții și pământul în care aceștia sunt îngropați. Și astfel, o zi în care atât comunitatea maghiară cât și cea românească trebuia să-și cinstească eroii din cele două războaie mondiale s-a transformat într-o sărbătoare a urii și dezbinării.
Cum au ajuns niște oameni, de altfel civilizați, să-și împartă pumni, ghionturi și vorbe grele într-un cimitir al eroilor în anul de glorie 2019? Ce rană a deschis Valea Uzului și cine a profitat de sensibilitățile dintre comunitatea maghiară și cea română pentru a trage foloase? Întâmplător sau nu, bătălia pe un petic de pământ și osemintele din el a început în preajma alegerilor europarlamentare. Și, în prima linie a acestui conflict care a degenerat, au stat două localității care se bat cu pumnul în piept la fel de tare, că ale lor sunt și glia și eroii din munte. Comuna Sânmartin din județul Harghita și orașul Dărmănești din Bacău și-au împărțit de-a lungul timpului munții, apele și pădurile, în funcție de vremuri și de cursul istoriei. Au fost timpuri în care nu au fost despărțite doar de bariere naturale, ci și de granițe de netrecut, dar după anul 1918, când Transilvania și Moldova au devenit o țară, părea că oamenii locului vor trăi ca buni vecini. Pentru ce să te mai zbați, ce miza ar mai avea aceasta zbatere, când amândouă localitățile sunt în aceeași țară, care e la rândul ei în Uniunea Europeană unde granițele sunt mai mult o formalitate? Dar a venit anul centenarului, când România a sărbătorit 100 de ani de la Marea Unire cu Transilvania, și răni niciodată închise, se pare, au început să doară din nou.
Oficiul Național pentru Cultul Eroilor certifică faptul că Valea Uzului este un cimitir internațional, aici fiind înhumați în jur de 1200 de soldați ruși, italieni, sârbi, austrieci, germani, maghiari. Și 148 de eroi români. Autoritățile de la Dărmănești merg mai departe, întabulează terenul și cer autorizație pentru a construi un monument și câteva cruci într-un colț rămas liber din cimitir. Doar că cei de la Sânmartin spun că cimitirul a fost mereu al lor și contestă toate aceste decizii. Cei din comunitatea maghiară spun că nici vorbă, cimitirul de la valea Uzului a fost mereu al lor pentru că satul Valea Uzului a fost al județului Harghita încă din 1968, de când Ceaușescu a reformat administrația și a împărțit România în 41 de județe. „Au inceput Cei care au construit ilegal, cei care au intervenit pe teritoriul adminsitrativ al comunei Sânmartin, fară să spunp vecinului vin la tine. Au facut acolo o construcție ilegală”, explicî Kelemen Hunor.
Vina merge și mai adânc în istorie cu argumentul părții române care spune că nu. De fapt primii care au vandalizat cimitirul și și l-au însușit pe nedrept au fost cei din Harghita. În anul 1994, locul era un teren viran pe unde pășteau oile, astfel că cei din Sânmartin au început să renoveze cimitirul. Și l-au renovat până când toți eroii au fost o apă și un pământ.
„În anul 1985 armata română a făcut un obelisc dedicat eroilor romani inhumati acolo, obelisc care a fost demolat în 1994 cu ocazia acelor lucrări de reabilitare” povestește primarul din Dărmănești, Constantin Toma. Parcă dorind să-și ia revanșa la ceas aniversar, partea română a obținut de la Guvern niște fonduri cu ocazia Centenarului și s-a apucat să renoveze același cimitir. Au găsit un loc liber printre cele 600 de cruci ale maghiarilor și și-au pus și ei crucile lor. Au mai ridicat și o cruce și steaguri aparținând tuturor națiilor care aveau soldați îngropați aici. Abia prin luna mai anul acesta au reușit să termine lucrarea. Dar, la puțin timp după aceea, s-a întâmplat asta: trei extremiști ai comunității maghiare au învelit crucile eroilor români cu saci de gunoi. La puțin timp, Primăria Sânmartin ia o decizie fără precedent: „Ca să preîntampinăm și alte evenimente similare s-a decis la închiderea cimitirului, pe urma fixarea unui orar. Acel orar a fost fixat ca nu poți să stai în fiecare zi, a fost trecut acolo și un număr de telefon, ca dacă vii în grup organizat să poți veni și vizita oricând”, ne spune primarul din Sânmartin, Gergely Andras. „Cu toate astea, cu o zi înainte, vicepremierul Ungariei a fost în acel cimitir. Era program de vizita duminica între nu știu ce ore și bineînțeles că era miercurea și joia și un oficial maghiar a intrat acolo fără nicio treaba” povestește și primarul din Darmanesti, Constantin Toma
Vizita vicepremierului ungar Zsolt Semjen a fost privită ca un afront de către românii din zonă. Adică cimitirul era închis și cu program de vizită, dar nu chiar pentru toată lumea. Astfel că pe 6 iunie, de Ziua Eroilor, mai mulți patrioți, vreo câteva mii, au anunțat că vor veni în număr mare la Valea Uzului pentru a-și cinsti eroii. Printre acești patrioți, se aflau și grupuri de ultrași din galeriile de fotbal și extremiști români. Butoiul cu pulbere era gata să explodeze. Cu îndârjire, maghiarii susțin că de fapt românii nu au de ce să depună vreo coroană la niciun mormânt din cimitir, pentru că acolo nu-și doarme somnul de veci niciun român. Concursul, cine are mai mulți eroi, caștigă, se dă prin documente vechi și arhive oficiale după care au scotocit atât cei din Harghita cât și cei din Bacău.Mai mult, istoria consemnează că în timpul Primului Război Mondial, generalul german Erwin Rommel este uimit de îndârjirea și eroismul luptătorilor din Valea Uzului.Peste munte, la Sânmartin, istoria este scrisă puțin diferit în părțile esențiale. Un singur român rătăcit apare printre sutele de soldați de toate națiile în catastiful întocmit de autoritățile austro-ungare chiar cu puțin timp înainte ca Transilvania să întregească România mare.
Ca să pună capăt acestei gâlceve fără de sfârșit între maghiari, români și ai cui sunt morții, Ministerul Apărării Naționale a anunțat că este în curs de preluare în administrare a cimitirului militar de la Valea Uzului. Numai că uite crucea, nu e crucea a fost doar o bătălie. Prin urmare, expresia codru-i frate cu românul, se potrivește în aceasta zonă doar dacă se face frate și cu ungurul. Maghiarii neagă cu vehemență că în spatele cultului pentru eroii de la Valea Uzului ar fi vorba de o pretenție teritorială. „Acest cimitir îi interesează pe unguri 3%. Pe unguri îi interesează 4.800 de hectare pe care vor sa le treacă la composesoratul Ciucani că au găsit ei o hartă și nu știu ce documente și au găsit niște politicieni români, care spun da-le pace, nu-i nicio problemă” ne spune Gheorghe Milea, președinte Asociaţia Obştea Urmaşilor Răzeşilor din Dărmăneşti
Gheorghe Milea, un român verde de 70 de ani, este născut și crescut pe Valea Uzului. Știe munții și văile din zonă ca pe propriile buzunare și a copilărit prin poienile din jurul cimitirului. Azi e bucuros că, iată, după toate frământările care au stricat odihna veșnică a soldaților înhumați în munte, în sfârșit e liniște. Poarta cimitirului e deschisă oricui vrea, ungur sau român, să-și viziteze eroii. Dincolo de hărți, de documente oficiale și de evenimente istorice pe care fiecare tabără le interpretează după plac, Gheorghe Milea crede că doar în pacea cimitirului poți afla adevărul despre cei îngropați aici.
Cum au ajuns cele două comunități, română și maghiară, să-și dezgroape morții după mai bine de 100 de ani? Situația de la Valea Uzului nu este nimic altceva decât efectul unor politici care au dat apă la moară tensiunilor dintre oameni în Transilvania, dar și la granița Ardealului cu Moldova. Istoricul Mihai Drecin și-a dedicat întreaga viață și cariera de jumătate de secol studierii relațiilor dintre maghiarii și românii în Transilvania. Nimic nu l-a revoltat mai mult decât ce s-a întâmplat în ultimii 30 de ani de democrație. Prin tot felul de legi și ordonanțe de urgență care trebuiau să repare nedreptatea istorică a celor care au fost păgubiți de regimul comunist prin naționalizare, Drecin a constatat că Transilvania se întoarce în timp: „Nu e prost care cere, ci cel care dă, eludandu-se legi mai vechi sau mai noi” spune Drecin. Mai exact, în Ardeal, comunitatea maghiară a scos la lumină cărți funciare și hărți de pe vremea Imperiului Austro-Ungar și, multe averi care au trecut în proprietatea României o dată cu Marea Unire din 1918, au fost cerute înapoi de urmașii proprietarilor de atunci, majoritatea grofi maghiari. Așa, statului român i-a fugit pământul de sub picioare. La propriu. Zeci de mii de hectare de pădure, terenuri și clădiri istorice în inima marilor orașe din Transilvania au fost revendicate de urmași ai nobililor unguri, de ordine religioase sau biserici maghiare. Valea Uzului și munții din jur sunt doar un pas care a mers prea departe în tăvălugul retrocedărilor și pretențiilor teritoriale ale comunității maghiare.
Neștiutor de istorie și slab, statul român nu și-a apărat interesele și “a reparat” nedreptatea comunistă, punând în legalitate o altă nedreptate istorică. În multe decizii de retrocedare către comunitatea maghiară, se ignoră un eveniment fundamental pentru poporul român: Marea Unire cu Ardealul.
Dar politicienii români de la București nu știu sau nu vor să știe astfel de detalii. Dacă interesul îngust de moment o cere, sunt gata să negocieze și să facă orice truc pe care îl numesc politică la nivel înalt. În preajma alegerilor, apar astfel de discursuri care să întărâte românii împotriva ungurilor și invers. Istoricul Filip Iorga spune că, pentru secolul XXI, astfel de bătălii teritoriale sunt puțin desuete, dar nu neobișnuite între vecini care au avut mereu ceva de împărțit. Absurdul situațiilor cauzate de neclaritățile teritoriale merg mai departe. Ceva mai la nord, la granița județului Harghita cu Neamț, bătălia pentru teritoriu se dă în inima Cheilor Bicazului. Dacă vă gândiți să puneți o întrebare încuietoare oamenilor care trec prin splendidul monument al naturii, întrebați în ce județ se află.
Pentru cei care vând suveniruri pe marginea drumului în Cheile Bicazului, supriza a fost mare să se mute, fără să se miște un metru din loc, dintr-un județ în altul. Pentru că de la sfârșitul lunii iunie a acestui an nimeni nu mai știe exact ale cui sunt Cheile Bicazului. O instanță a hotărât că ele nu mai țin de județul Neamț, ci de Harghita. Gheorghe Oniga este primar de cinci mandate în localitatea nemțeană Bicaz Chei. Și n-a crezut vreodată, în toți anii ăștia linistiti de când pastoreste comuna, ca va avea pe biroul lui o hartie semnată de o instanță de judecată care spune, negru pe alb, că poate cel mai important obiectiv turistic al României, de la care și vine numele comunei, pur și simplu nu mai aparține comunei. Totul a pornit în 1999, când, în toată țara, s-a pornit marea măsurătoare. Mai precis, fiecare localitate și-a desemnat o firmă de specialitate ca să stabilească adevăratele limite teritoriale. S-a măsurat, s-a măsurat, și a reiesit ca granița dintre Gheorghieni si Bicaz Chei e acolo unde o știau cu toții, și au încheiat, de comun acord, un proces verbal.
Doar ca , 10 ani mai târziu, si-au dat seama ca în tot acest timp ei au trăit într-o mare eroare. fiecare a înțeles pe limba lui, ce-a vrut din acel proces verbal. Mai precis, nemțenii, ca granița e cu 4 km mai la vale. Oar harghitenii, că e cu 4 mai km mai la deal. Adică, fix cat sa isi dispute o bucata de pamant pe care absolut intamplator se afla Cheile Bicazului. La începutul anilor 2000 autoritățile harghitene contestă procesul verbal buclucaș și spun că au fost păcăliți. Dau în judecată primăria Bicaz Chei și pierd în prima instanță. Dar la scurt timp secretarul primăriei Gheorghieni găsește o hârtie pe cat de banală pe atat de valoroasa. Într-o hotărâre de guvern mai veche se menționează într-un subsol de document ca harghita are limita de județ după Cheile Bicazului. Și așa, în fața unei astfel de evidente clare și a unei alte instanțe, procesul a fost câștigat fără emoții de primăria gheorghieni.
Dar Gheorghe Oniga, primarul din Bicaz Chei, le va spune cum le știe el de-o viața - Cheile Bicazului. Și e hotarat sa facă apel.
Dar și partea ungară se pregateste pentru o nouă bătălie în instanță cu un arsenal greu.
Nagy Istvan, secretarul Primăriei Gheorghieni, proaspăt ieșit la pensie, a fost cel care a căutat prin arhive și documente dovezi care să arate până unde se întind, de fapt, granițele județului Harghita. Dar, din punct de vedere administrativ, Gheorghieniul trebuie să revendice ce i se cuvine. Și, după ce ne arată unde este de fapt granița între localități și între județe, ne invită la primărie să ne arate și în scripte dovezi de necontestat. Așa este, viața a continuat puțin între alte granițe. Total diferite de cele pe care ni le arată Nagy Istvan pe harta. Dar, ca să ne dea totuși lovitura de grație, mai scoate niște harti. De data asta, secrete de stat. Într-adevăr, hărțile pe care ni le arată secretarul de la Primăria Gheorghieni au fost și unele chiar mai sunt secret de stat. Pentru că ele vorbesc despre o situație mai puțin cunoscută din istoria noastră recentă. În anii 50, rușii, vrând să țină sub control țările intrate în blocul comunist, au creat niște enclave etnice, pe care le activau atunci când, în interior, apăreau semne de nesupunere. Pe acest model, în România, a fost creată așa numita Regiune Autonomă Maghiară în jurul orașului Târgu Mureș. Pentru a mări teritoriul acestei regiuni, rușii au lipite zeci de mii de hectare din Moldova și regiunea Brașovului. Dar, când Ceausescu a ajuns la conducere, a vrut să iasă de sub influența sovietică și a reorganizat țara în 41 de județe, redând altor regiuni teritoriile luate. Iar multe dintre revendicările teritoriale ale celor din Harghita, se bazează tocmai pe hărțile acestei Regiuni Autonome Maghiare
Mai în glumă, mai în serios, sunt însă voci românești care spun ca, din contră, județul Harghita datorează vecinilor săi peste o sută de mii de hectare. Astfel de conflicte fac ca la nivel de percepție publică, românii să vadă comunitatea maghiară ca pe una dintre amenințările principale la adresa stabilității și suveranității României. Barometrul de opinie publică din acest an arată că 62% dintre români cred că Ungaria, prin oficialii sai, la nivel înalt, de la Budapesta, dar și prin reprezentantii minoritatii din Romania, nu face altceva decat sa răvneasca la Transilvaniei.
Coincidență sau nu, astfel de discuții aprinse ori de conflicte directe cu pumni și ciomege, apar în perioade electorale. Un popor dezbinat e un popor mult mai ușor de controlat și de manipulat. Ne-a aratat-o istoria de foarte mult ori. Doar că memoria mulțimii pare sa fie scurtă iar uitarea pare să ne condamne, încă o dată, să retrăim greșelile istoriei. De săptămâna viitoare începe o nouă campanie electorala pentru prezidențiale, ața că puneți-vă centurile de siguranță și pregătiți-vă pentru discursuri naționaliste și negocieri în spatele ușilor închise. Până când nu vom înțelege că aceste conflicte sunt stârnite în mod intenționat și că în spatele lor se afla mari interese de pe harta politică, vom continua să ne complacem în rolul de masă de manevra și o să ne batem cu pumnul în piept pentru caștigarea unor bătălii mici, fără sens, fără miză și care oricum, nu sunt ale noastre.
