Controversatul filosof rus Aleksandr Dughin, cel care propovăduiește Uniunea eurasiatică, s-a declarat a fi un admirator al câtorva figuri ilustre ale culturii române. Aleksandr Dughin a recunoscut, cu prilejul unei lansări de carte la București, că Rusia a greșit mult față de România. La lansare au fost prezenți doar circa 50 de persoane.
Radu Tudor: Noua mafie kaghebistă, antiromânească, a descins la București
"Când vorbim despre dialogul dintre două țări, trebuie să avem în vedere următoarele: există cel puțin trei niveluri la care putem vorbi despre dialog sau conflict. Primul nivel sunt concepțiile noastre ideale despre noi înșine. Există o Rusie ideală, cerească, eternă. Aceasta este identitatea noastră profundă, e felul în care am dori să fim, felul în care ne visăm pe noi înșine, e Rusia noastră profundă. Ea nu iese totdeauna la suprafață, dar ea ne face pe noi ruși. Datorită învățăturilor filosofilor care au exercitat o influență asupra mea – Blaga, Eliade, Nae Ionescu, Ion Culianu –, datorită acestor filosofi, știu că există și o Românie celestă și profundă, acea Românie care reprezintă identitatea voastră eternă. Este România sfântă, este acea Românie care îl face pe un român să fie român. Este un dialog între Rusia sfântă și România sfântă, între Rusia profundă și România profundă, între Rusia eternă și România eternă. Mai este un nivel al dialogului, cu totul altul: este vorba despre relațiile istorice. În anumite cazuri, eram de aceeași parte a baricadei, în alte cazuri eram pe baricade diferite. Am comis multe greșeli noi, rușii, am comis multe nedreptăți în raport cu România. Noi preferam o politică reală în locul unei politici ideale", a declarat Dughin, citat de pressone.