Antena 3 CNN Actualitate Cultură Humanitas lansează o colecţie de chick&lad-lit

Humanitas lansează o colecţie de chick&lad-lit

<1 minut de citit Publicat la 12:00 25 Mai 2007 Modificat la 12:00 25 Mai 2007
Humanitas lansează o colecţie de chick&lad-lit
Editura Humanitas lansează o nouă colecţie: "Cocktail", ce cuprinde romane cu, pentru şi despre tinerii devoratori de cultură pop urbană, fie ei femei sau bărbaţi. Chick-lit este termenul folosit în engleză pentru a desemna un gen literar care a explodat pe piaţa cărţii internaţionale după succesul "Jurnalului lui Bridget Jones". La fel ca eroina lui Helen Fielding, personajele acestui tip de romane sunt tinere independente din mari oraşe, preocupate de carieră, dar şi de relaţii. Lad-lit este echivalentul pentru bărbaţi.

Primele titluri din colecţie sunt "Ghid de vânătoare şi pescuit pentru fete" de Melissa Bank, "Douăzeci şi ceva" de Iain Hollinshead, "Căsătorie din interes" de Chris Manby şi "Cine ştie câştigă" de David Nicholls, informează editura. În "Ghid de vânătoare şi pescuit pentru fete", Jane Rosenal, o fată frumoasă, deşteaptă, independentă, dar cu o viaţă amoroasă dată peste cap şi nevroze demne de Ally McBeal, se trezeşte că are 28 de ani şi nimic nu e aşa cum a visat. Autoarea, Melissa Bank, porneşte într-o expediţie pe firul apei, de la adolescenţa rebelă şi sfidătoare la maturitatea plină de îndoieli şi semne de întrebare.

Antena3.ro

×
x close