Sub comanda forţelor SS, autorităţile au întocmit „Liste Roz” şi au început represiunea femeilor şi bărbaţilor homosexuali. Mulţi dintre ei au fost internaţi cu forţa în spitale de psihiatrie, alţii au fost castraţi prin ordin judecătoresc şi peste 100.000 de homosexuali au fost trimişi în tabere de concentrare.Triunghiul roz (acum un simbol al homosexualilor) era pus pe prizonieri pentru ca toată lumea să ştie că sunt homosexuali. Peste 55.000 dintre homosexualii trimişi în lagăre au fost executaţi.
Heinz Dormer a petrecut aproape zece ani în închisoare şi în lagărele de concentrare. Acesta a povestit despre „ţipetele de agonie” şi despre „pădurea care cânta”, un şir de bare înalte de care erau spânzuraţi condamnaţii. „Cei care erau condamnaţi la moarte erau ridicaţi pe cârlig. Urletele şi ţipetele erau inumane. Depăşeau înţelegerea umană”.
Persecuţia a continuat
După ce lagărele au fost eliberate şi drama evreilor a fost recunoscută la nivel mondial, persecuţia homosexualilor a continuat. În timp ce alţi supravieţuitori încercau să-si reclădească vieţile, homosexualii continuau să fie excluşi din societate.
Ruşinea tăcută
Homosexualii care au supraveţuit Holocaustului nu au fost reprimiţi în sociatate. De multe ori, propriile familii îi respingeau spunând că le pătează reputaţia.
În procesele pentru crime de război care au urmat începând cu anul 1945, nu s-au menţionat niciodată crimele faţă de homosexuali.
Nici un ofiţer SS nu a fost condamnat pentru crimele faţă de „purtătorii de Triunghiuri Roz”.
Recunoaştere
Recunoaşterea suferinţei prin care au trecut homosexualii a venit mult mai târziu. De abia în ianuarie 1999, s-a ţinut prima ceremonie pentru victimele homosexuale din lagărul Sachsenhausen.
În decembrie 2000, guvernul german a formulat o scrisoare oficială în care se recunoaşteau atrocităţile comise împotriva homosexualilor.
Un monument în memoria homosexualilor care au murit în lagărele naziste a fost dezvelit în mai 2008, în parcul Tiergarten din Berlin.
