Considerat arhitectul unor victorii importante de pe Frontul de Est din anii 1914-1916, Hindenburg a ajuns cel mai popular om din Germania, în jurul său construindu-se un adevărat cult al personalității. El era considerat întruparea perfectă a onoarei germanilor, a corectitudinii, decenței și puterii. Cultul lui Hindenburg a depășit toate barierele ideologice, religioase, regionale și de clasă, acesta devenind eroul tuturor germanilor; însă grupul care îl adula cel mai mult era cel al germanilor de dreapta, care îl considerau reprezentantul ideal al ethosului prusac și al valorilor luterane și aristocratice.
Mareșalul și caporalul, patricianul și plebeul
”Patricianul” Hindenburg îl vedea pe ”plebeul” Hitler ca fiind un parvenit, un aventurier care și-a făcut un nume grație ”stupidului” vot universal. Vechiul mareșal și micul caporal erau cât se poate de diferiți. În timp ce Hindenburg îl numea pe Hitler, condescendent, ”caporalul austriac”, de cealaltă parte, Hitler, mai puțin respectuos, îl considera pe Hindenburg ”un bătrân nebun” sau ”o ruină bătrână”, un reacționar. Atunci de ce Hindenburg, care n-avea niciun pic de stimă față de Hitler, a ajuns să-l numească pe acest agitator nazist în fruntea Cancelariei? De ce nu i-a blocat drumul la putere?
Cei doi s-au întâlnit prea prima oară în octombrie 1931 și s-au displăcut reciproc imediat. În ianuarie 1932, Hindenburg avea deja 84 de ani și aștepta nerăbdător finalul mandatului său. A fost însă convins de apropiații săi – și cu sprijinul grupărilor liberale, de centru și social-democrați – să candideze însă pentru încă un mandat. Partidul Social Democrat îl vedea pe bătrânul președinte ca fiind singurul om care l-ar fi putut învinge pe Hitler - și, implicit, NSDAP – în alegeri.
Hindenburg, ca o persoană adeptă a ordinii, n-a apreciat niciodată manifestările SA-ului, brațul armat al partidului nazist, care încerca să-și impună controlul asupra străzii și să se substituie poliției. Mai mult, din cauza lui Hitler, Hindenburg a pierdut realegerea ca președinte în primul tur al alegerilor din martie 1932. A fost într-adevăr ales în al doilea tur, dar la care Hitler obține și el un număr important de voturi. Hindenburg n-ar fi acceptat niciodată să negocieze cu Hitler, însă anturajul său nu-i împărtășea poziția. În primul rând, cancelarul von Papen, aflat în fruntea unui ”cabinet de baroni”: visând la o reformă instituțională ce urmărea crearea unui regim autoritar, von Papen era convins că stabilizarea țării, aflată în criză de trei ani de zile, ar putea fi obținută doar în urma unei concilieri între naziști și conservatori. Nu-l aprecia pe Hitler, dar credea că l-ar putea ”domestici”.
Pentru a face asta, după alegerile legislative din iulie 1932 la care NSDAP a obținut 37% din voturi, von Papen ar fi vrut să-l numească pe Hitler Vice-Cancelar. Evident, această soluție nu-l mulțumea deloc pe Hitler, care-și dorea cu ardoarea conducerea supremă a Cancelariei, dar nici pe Hindenburg, care nu voia să cedeze deloc în fața liderului nazist. Mediile industriale au fost cele care au înclinat semnificativ balanța finanțând masiv partidul nazist, sperând că acesta se va opune amenințării comuniste.
Continuarea pe historia.ro
