Cea mai mare pictură a lui Nicolae Tonitza, "Golgota", şi-a găsit un nou proprietar. Acesta a plătit nu mai puţin de 125.000 de euro pentru peisaj, cât preţul unui apartament într-o zonă centrală a Capitalei. Identitatea colecţionarului nu a fost dezvăluită.
Opera provine din colecţia diplomatului român Vasile Stoica. După ce a fost confiscată în 1977 de Muzeul Naţional de Artă al României, ea a revenit anul trecut moştenitorului drept.
Preţul tabloului a urcat rapid. Însă nu atât de mult cât a sperat casa de licitaţii.
Pictura lui Nicolae Grigorescu, "Panseluţe", a fost şi ea vândută pentru 115.000 de euro unei persoane cu dare de mână. Cele două lucrări au fost adjudecate prin telefon.
Joi seară au mai fost scoase la licitaţie şi opere de Gheorghe Petraşcu, Ion Theodorescu-Sion, Lucian Grigorescu. Toate şi-au găsit proprietari.
"Car cu boi", celebrul tablou al lui Nicolae Grigorescu, s-a vândut pentru suma de 155.000 de euro, după o licitaţie care a avut loc în urmă cu aproape două luni, la Opera Naţională.
Spre deosebire de tablourile românilor faimoşi, tablourile pictorilor străini se vând pe bani grei. Cel mai recent exemplu în acest sens îl reprezintă un tablou semnat Marc Chagall, care a fost vândut la Hong Kong pentru 4,2 milioane de dolari.
Creaţia artistului evreu, "Bestiaire et Musique", a devenit astfel cea mai scumpă pictură asiatică vândută vreodată.