Cel mai popular roman al lui Garcia Marquez este "Un veac de singurătate" (1967), dar de o apreciere la fel de mare sunt şi "Cronica unei morţi anunţate" (1981), "Dragostea în vremea holerei" (1985), "Generalul în labirintul său" (1989) şi "Povestea târfelor mele triste" (2004).
Cunoscut pentru faptul că este un susţinător al ideologiei comuniste, scriitorul columbian a fost inclus de mulţi critici literari în categoria romancierilor realismului fantastic sud-american, în nuvele şi romanele sale reunindu-se fantasticul şi realităţile de zi cu zi.
În 1982, Garcia Marquez a primit Premiul Nobel pentru Literatură, „pentru nuvele şi scurte istorii, unde fantasticul şi realul sunt combinate într-o lume liniştită de bogată imaginaţie, reflectând viaţa şi conflictele unui continent”.
Născut pe 6 martie 1927, în Aracataca, Columbia, Gabriel Garcia Marquez a fost crescut în primii şase ani de viaţă de bunica sa. În şcoala primară a descoperit cărţile şi i-au dezvoltat dragostea pentru poezie.
În 1946, imediat după ce şi-a luat bacalaureatul, s-a înscris la Facultatea de Drept a Universităţii Naţionale din Bogota, unde a citit "Metamorfoza" lui Franz Kafka. A fost momentul în care şi-a dat seama că îşi doreşte să devină scriitor.
Primele sale scrieri le-a considerat „nebuloase şi neajutorate. Îmi amintesc de toate problemele pe care le-au pus tânărului cere le-a scris”. Apoi, „am căzut în capcana de a scrie mai departe din plăcere, iar mai târziu, în altă capcană, şi anume, că nimic nu-mi plăcea mai mult pe lume decât să scriu”.
În paralel, Garcia Marquez a lucrat la reporter şi critic cinematografic la diferite ziare, iar în 1960, după triumful revoluţiei din Cuba, se duce în Havana şi lucrează pentru agenţia de presă creată de guvernul cubanez, Presa Latina, unde se împrieteneşte cu Ernesto Guevara.
După doar un an, ajunge la New York, fiind corespondent pentru Presa Latina, dar, pentru că exilaţii cubanezi nu erau de acord cu reportajele sale, iar CIA l-a ameninţat în mai multe rânduri, a decis să se mute în Mexic.
Era deja căsătorit, cu Mercedes Barcha, aceasta oferindu-i doi băieţi, Rodrigo (născut în 1959, în Bogota) şi Gonzalo (născut în Mexic, trei ani mai târziu).
În 1969, se stabileşte în Barcelona, unde stabileşte legături cu numeroşi intelectuali şi unde rămâne până în 1975, în anii următori mutându-se în Mexic, Cartagena, Havana şi Paris, înainte de a se stabili definitiv în Mexic, în 1981, acolo unde trăieşte şi în prezent.
În 1999, Gabriel Garcia Marquez a fost diagnosticat cu cancer limfatic, iar în iulie 2012, fratele său, Jaime Garcia Marquez, a anunţat că scriitorul suferă de demenţă şi că a încetat să mai scrie.
„Are probleme cu memoria. Uneori plâng, pentru că simt că îl pierd. Se simte bine din punct de vedere fizic, dar suferă de demenţă de multă vreme. Încă mai are umorul, bucuria şi entuziasmul pe care le-a avut dintotdeauna. Este o boală care afectează familia noastră”, declara la momentul respectiv Jaime Garcia Marquez.
Ultimul roman al lui Garcia Marquez, "Povestea târfelor mele triste", a apărut în anul 2004.
