Lungmetrajul "Concertul ", regizat de Radu Mihăileanu, a fost premiat la categoriile "cel mai bun sunet" şi "cea mai bună coloană sonoră".
Filmul a primit şase nominalizări la premiile César, printre care şi cele pentru cel mai bun film şi cea mai bună regie.
"Concertul" spune povestea comico-dramatică a unui fost dirijor al Orchestei Balşoi din Moscova, concediat în urma cu 27 de ani pentru că refuzase să se dezică de muzicienii săi evrei. Un sfert de secol mai târziu, face tot posibiliul să-şi adune foştii colegi de orchestră pentru a ţine un ultim concert la Paris.
În Franţa, "Concertul" a adunat în cinematografe peste două milioane de spectatori. În România, mai puţin de 20 de mii.
Cineastul Radu Mihăileanu a plecat din România acum 30 de ani. Nu este pentru prima dată pe lista premiilor cinematografiei franceze. "Trenul Vieţii" şi "Trăieşte" sunt două dintre peliculele sale care au primit nominalizări la Cesar în anii trecuţi.
Marele câştigător de anul aceste este "Profetul". Regizat de Jacques Audiard, considerat un maestru al cinematografiei franceze actuale, filmul care a câştigat, în primăvara lui 2009, Marele Premiu al Juriului la Festivalul de Film de la Cannes, a fost nominalizat la 13 categorii César. ''Profetul'' prezintă povestea unui tânăr francez de origine arabă care îşi descoperă adevărata identitate după ce ajunge la închisoare, un loc în care este obligat să se maturizeze!
Premiile César sunt cele mai importante distincţii din cinematografia franceză, reprezentând echivalentul francez al Oscarurilor.
Antena 3