Antena 3 CNN Actualitate Cultură Filmul lui Mungiu - apreciat la Cluj

Filmul lui Mungiu - apreciat la Cluj

1 minut de citit Publicat la 12:49 01 Iun 2007 Modificat la 12:49 01 Iun 2007
Filmul lui Mungiu - apreciat la Cluj
Filmul lui Cristian Mungiu a fost premiat cu minute în şir de aplauze la premiera sa în România. ?4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile? a fost proiectat pentru prima dată în ţară, vineri seară, în deschiderea Festivalului Internaţional de Film Transilvania 2007 la Cluj. O mie de persoane au participat la premieră. Chiar şi cei cu invitaţie au stat pe scările sălii care s-a dovedit neîncăpătoare, căci biletele la seara de deschidere s-au vândut chiar în ziua în care au fost puse în vânzare. Fimul regizat de Cristian Mungiu a câştigat trofeul Palme d'Or, cea mai înaltă distincţie a festivalului de la Cannes. Invitaţi la emisiunea Marius Tucă Show, regizorul şi actorii principali din filmul ?4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile? au povestit cum a fost la Festivalul de la Cannes şi mai ales despre momentelele ce au urmat festivităţii de premiere.

Regizorul Cristian Mungiu spune că nu a fost foarte uşor să realizeze filmul ?4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile? pentru care a luat premiul Palme d'Or de la Cannes. Mungiu a explicat că au fost scene pentru care s-au tras câte 27 de duble.

Vorbind despre momentul Cannes, Cristian Mungiu spune că nu a avut încă ocazia să se bucure şi să conştientizeze cele întâmplate decât mult după acel moment. El povesteşte că în dimineaţa zilei în care se decernau premiile a fost rugat să rămână la festivităţi.

Protagonista peliculei, Anamaria Marica, spune că toată situaţia a fost neaşteptată mai ales că în acest timp filma pentru o altă producţie. Ea povesteşte că abia după festivităţi echipa a reuşit să se adune şi să se bucure.

Referindu-se la proiectele de viitor Cristian Mungiu spune că îşi va continua proiectul început, trilogia ?Amintiri din Epoca de Aur?, filmul premiat fiind doar prima parte. Cristian Mungiu a explicat că nu va accepta orice propunere, chiar şi una venită de la Hollywood, pentru că îi place să lucreze după regulile sale, nu după cele ale unui producător care are banii.

"Publicul român este momentul adevărului" -

Antena 3

×
x close