Antena 3 CNN Actualitate Cultură Filmul lui Cristian Mungiu este piratat

Filmul lui Cristian Mungiu este piratat

1 minut de citit Publicat la 17:53 02 Iun 2007 Modificat la 17:53 02 Iun 2007
Filmul lui Cristian Mungiu este piratat
După ce a câştigat Palme d'Or la Cannes cu "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", Cristian Mungiu spune că se simte liber să lucreze sub mai puţină presiune la viitoarele filme. "Cred că mi-e mai puţin frică pentru următorul proiect decât mi-a fost pentru ăsta", a declarat, sâmbătă, regizorul într-o conferinţă de presă la Cluj.

"Senzaţia pe care o simt acum este de împlinire", a mai spus Mungiu, care şi-a dorit foarte mult ca filmul lui să fie, în primul rând, selecţionat în competiţia de la Cannes. "Când am aflat că suntem în competiţie m-am bucurat mai tare decât când am luat Palme d?Or. Pentru noi, acela a fost marele pas înainte. Pentru că ştiam că, dacă ni se dă şansa de a fi în competiţie, apoi se poate întâmpla orice", a adăugat regizorul citat de Mediafax.

Premiul câştigat la Cannes a stârnit un mare interes faţă de "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" ? o dovadă în acest sens fiind faptul că o copie pirat poate fi descărcată deja de pe Internet. "Este cea mai proastă veste primită. Este complet lipsit de respect pentru noi. În măsura în care există un film care se poate vedea la cinematograf, ţine de respect să te duci să cumperi un bilet şi să-l vezi", a mai spus regizorul, care a încercat să-şi protejeze filmul de piratare.

Această situaţie va influenţa strategia de distribuţie a titlului. Până acum, varianta cea mai probabilă era lansarea în cinematografe în luna septembrie, pentru că vara este un sezon mort.

Antena3.ro

×
x close