A doua zi a mini-vacanţei a fost şi prima zi a Festivalului Medieval de la Braşov. În zona vechii cetăţi a Braşovului, începând de duminică şi până marţi, turiştii şi localnicii pot învăţa dansuri medievale, pot gusta delicatese specifice Evului Mediu şi pot participa la turniruri demonstrative.
Festivalul a fost organizat de primărie şi de societatea ARO, la iniţiativa elevilor şi studenţilor de la Arte din Braşov. Gândit ca o reînviere a vieţii de la curţile feudale, festivalul nu îşi propune să imite festivalul de la Sighişoara, axat pe teatrul din vremea cavalerilor.
Antena 3