Revista FELICIA şi Editura Litera vă oferă joi, 2 iulie, o nouă apariţie din colecţia celebrului nutriţionist MICHEL MONTIGNAC. După ?Mănânc, slăbesc şi mă menţin?, volumul ?100 de reţete şi meniuri? este o ofertă de nerefuzat atît pentru adepţii dietei Montignac, cât şi pentru toţi cei pasionaţi de gătit, care vor însă să îşi păstreze sănătatea şi silueta. Reţetele sunt sigure şi verificate: peste 25 de milioane de persoane din întreaga lume au reuşit să slăbească şi să se menţină în formă cu ajutorul acestei diete.
Departe de a impune restricţii, meniurile propuse de Montignac cultivă plăcerea de a mânca, protejează organismul şi contribuie la menţinerea siluetei. Ficăţei de pasăre cu ghimbir, costiţe de miel cu ciuperci, friptură de raţă cu miere, avocado umplut cu ton, fondant din ciocolată amăruie, sau cremă caramel cu piersici sunt doar câteva dintre cele mai imbietoare propuneri culinare ale lui Montignac. Pentru savantul francez, alimentaţia înseamnă să mănânci inteligent, adică bine, cu plăcere şi sănătos. ?Este reîntoarcerea la un bun-simţ alimentar, care presupune păstrarea celor mai bune elemente din tradiţia gastronomică şi includerea descoperirilor recente din domeniul nutriţiei?, afirmă nutriţionistul.
Prima parte a lucrării este consacrată trecerii în revistă a principiilor dietei Montignac, revizuite şi actualizate. Partea a doua a volumului include meniurile zilnice propuse de Montignac, suficiente pentru o perioadă de opt săptămâni. Meniurile au un caracter orientativ şi arată cum să repartizaţi alegerile alimentare pe durata unei zile, respectiv a unei săptămâni, astfel încât să ajungeţi la o alimentaţie echilibrată. Reţetele sunt simple, practice şi sănătoase. Pentru cele mai multe dintre ele, timpul de pregătire nu depăşeşte 20 de minute. Toate reţetele sunt compatibile cu faza I a dietei Montignac. Reţetele sunt conforme principiilor dietei Montignac de a preveni afecţiunile metabolice.
Primul volum din colecţia Michel Montignac ?Mănânc, slăbesc şi mă menţin? a fost lansat pe 7 mai în prezenţa autorului şi a apărut pe piaţă în 60,000 exemplare care s-au vândut în aceeaşi zi. Acest lucru a dus la retipărirea volumului într-un tiraj suplimentar care a apărut pe 24 mai şi el epuizat rapid. Următoarea apariţie din această colecţie este ?INDICELE GLICEMIC? care va apărea cu ediţia din 30 iulie a revistei Felicia.
Pachetul revista şi volumul ?Michel Montignac. 100 de reţete şi meniuri? este de 8.5 lei şi va fi disponibil la chioşcurile de presă din 2 iulie. Una dintre cele mai apreciate reviste săptămânale pentru femei, ?Felicia?, continuă să ofere produse editoriale de excepţie cititoarelor sale, cadouri pentru inimă şi suflet: muzică - cd-uri cu vocile de aur ale şlagărului românesc (Angela Similea, Mirabela Dauer, Marcel Pavel, Nelu Ploieşteanu, Gabriel Dorobanţu, Adrian Daminescu, Ovidiu Komornyik, Monica Anghel, Sanda Ladoşi, Anastasia Lazariuc, Carmen Tradafir) şi carte ? ghiduri practice pentru o viaţă sănătoasă (Mănânc, slăbesc şi mă menţin, Ghidul alimentelor sănătoase, 1000 de reţete pentru bucătari amatori, SLIM, Dicţionarul plantelor de leac, Ghidul caloriilor, Biblia alimentelor).
RevistaFelicia.ro