Antena 3 CNN Actualitate Cultură "Eu o să plec, dar nu o să mor niciodată!" Sergiu Nicolaescu, o viaţă trăită pentru film, pentru oameni

"Eu o să plec, dar nu o să mor niciodată!" Sergiu Nicolaescu, o viaţă trăită pentru film, pentru oameni

O.P.
3 minute de citit Publicat la 10:01 03 Ian 2013 Modificat la 10:01 03 Ian 2013
"Eu o să plec, dar nu o să mor niciodată!" Sergiu Nicolaescu, o viaţă trăită pentru film, pentru oameni
Foto: nichitus.blogspot.com
A trăit intens şi fiecare secundă a vieţii sale a fost preţuită la maximum. A muncit enorm, iar de roadele muncii sale ne-am bucurat cu toţii. Sergiu Nicolaescu, "nemuritorul" filmului românesc a murit la vârsta de 82 de ani în spital.

Reperele unei vieţi trăite pentru film:
Sergiu Nicolaescu s-a născut la Târgu Jiu, dar la vârsta de cinci ani, părinții săi au părăsit orașul și s-au stabilit la Timișoara. Sergiu Nicolaescu a absolvit Universitatea Politehnica București ca inginer mecanic,iar după absolvire a început să lucreze la filmări combinate în cadrul Studioul cinematografic Alexandru Sahia, specializat în filme documentare și jurnale de actualități.

A jucat în multe filme: Supraviețuitorul, Cu mâinile curate, Pistruiatul.

Primul film regizat de Sergiu Nicolaescu a fost "Scoicile nu au vorbit niciodată" (1962), un documentar de scurtmetraj, cel dintâi lungmetraj de ficţiune urmând să-l realizeze în 1966-1967. Este vorba despre "Dacii", o coproducţie româno-franceză impresionantă, cu o distribuţie pe măsură şi cu o figuraţie grandioasă, care au devenit apoi atribute ale tuturor filmelor sale istorice.
  
În 1962, realizează filmul care îl ajută să pătrundă într-adevăr în lumea cinematografiei: "Memoria Trandafirului", o metaforă de 7 minute, care s-a bucurat de succes în ţări precum SUA şi Franţa.


  
Tot în Franţa are loc, cinci ani mai târziu, premiera pariziană a filmului "Dacii". Pe Champs-Elysees, în dreptul restaurantului Fouquets, trona un afiş al filmului, având textul: "Un film du Serge Nicolaesco". "Era o foarte mare satisfacţie pentru un tânăr debutant de 37 de ani. Din acest moment începea cariera mea internaţională", declara regizorul mai târziu.
  
Anul revoltei studenţeşti de la Paris şi al Primăverii de la Praga, 1968, i-a adus lui Nicolaescu şansa de a lucra, în calitate de regizor, cu Orson Welles, Laurence Harvey şi alţi mari actori americani şi europeni, chiar la Bucureşti, unul din filmele produse la acea vreme fiind "Bătălia pentru Roma", o producţie americano-germană.
  
Legendarul comisar Miclovan, devenit apoi Moldovan, cu care Sergiu Nicolaescu afirma că a atins celebritatea ca actor, s-a născut în 1972, după ce Titus Popovici şi Petre Sălcudeanu le-au propus lui Nicolaescu, Manole Marcus şi Iulian Mihu realizarea unui serial poliţist. Personajul său, un vechi poliţist, avea un rol secundar în serialul în care acesta apare alături de Ilarion Ciobanu (Roman).
  
Urmează, pentru Sergiu Nicolaescu, o perioadă profesională prolifică, între anii 1970-1980, timp în care a înfiinţat prima şcoală de cascadori din România şi o alta de recuzită. E o perioadă în care realizează cam două filme şi jumătate pe an, documentându-se, în paralel, pentru alte proiecte.


  
Filmografia lui Sergiu Nicolaescu cuprinde peste 60 de lungmetraje, dintre care cele mai cunoscute sunt "Dacii" (1966), "Mihai Viteazul" (1970), "Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte" (1971), "Cu mâinile curate" (1972), "Osânda" (1976), "Ultima noapte de dragoste", "Nea Mărin miliardar" (1979), "Ciuleandra" (1985), "Mircea" (1989), "Coroana de foc" (1990), "Triunghiul morţii" (1999), "Orient Express" (2004), "15" (2005), "Supravieţuitorul" (2008), film pentru care a obţinut cel mai mare credit, de 1,8 milioane de lei, la concursul Centrului Naţional al Cinematografiei, în 2006.
  
Dacă filmul "Orient Express" a fost cea mai vizionată premieră românească a anului 2004, probabil că cea mai impresionantă producţie semnată de regizorul Sergiu Nicolaescu a fost "Mihai Viteazul" (1979), cu Amza Pellea în rolul principal - creaţie de referinţă în istoria filmului românesc.


  
Despre "Mihai Viteazul", Sergiu Nicolaescu afirma că a fost cel mai greu film din cariera sa, cel mai greu "pariu" al său, dar că a meritat. Studiourile Columbia ar fi dorit să producă filmul, într-o distribuţie de zile mari, cu Orson Welles, Elisabeth Taylor, Richard Burton şi cu Charleton Heston în rolul marelui voievod. Autorităţile vremii au decis, însă, că distribuţia filmului trebuie să fie exclusiv românească, iar filmările au fost realizate în Cehoslovacia şi în Turcia.
  
De-a lungul carierei, actorul, scenaristul şi regizorul Sergiu Nicolaescu a lucrat alături de cele mai mari nume ale cinematografiei româneşti - Amza Pellea, Florin Piersic, Septimiu Sever, Ilarion Ciobanu, Mircea Albulescu, Ion Besoiu, Emmerich Schaffer, Olga Tudorache, Ghorghe Dinică, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Jean Constantin, Sebastian Papaiani, Colea Răutu, Gina Patrichi, Octavian Cotescu, Iurie Darie, Eugenia Bosânceanu, Ernest Maftei.
  
Totodată, în îndelungata sa carieră, Sergiu Nicolaescu a jucat peste 35 de roluri, de la comisarul Moldovan la Mircea cel Bătrân, mareşalul Averescu şi Carol I.




"Am ajuns la vârsta amintirilor. Nu am copii, nu am nepoţi care să îmi îndulcească bătrâneţile, dar am filmele mele şi publicul", spunea regizorul într-un interviu, în urmă cu câţiva ani.

Cele mai importante filme ale sale:

Mircea Cel Bătrân:

Orient Express:






×
x close