Fragmentul, potrivit unui comunicat difuzat de Direcţia Judeţeană pentru Cultură, a fost descoperit şi recuperat din Dunăre în timpul unei operaţiuni de dragare. Primele cercetări efectuate de Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Institutul de Cercetări Eco-Muzeale relevă că epava din care provine fragmentul datează cel mai probabil din secolul al XVIII-lea, deşi este plauzibilă şi o datare în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, iar starea bună de conservare a artefactului este în măsură să ofere informaţii ştiinţifice despre navigaţia la gurile Dunării din acea perioadă.
'Avem de a face cu o descoperire excepţională, în primul rând prin prisma rarităţii acestui gen de bunuri arheologice - până în prezent unicat în sectorul Dunării Inferioare', se arată în comunicatul semnat de directorul DJC, Iulian Vizauer, conform Agerpres.
Bunul arheologic descoperit întâmplător va intra în proprietatea publică a statului şi urmează să fie dat în administrarea unei instituţii de specialitate până în momentul preluării artefactul urmând să rămână în custodia Primăriei comunei Sfântu Gheorghe.
'Artefactul este susceptibil de a face parte din categoria Tezaur - bunuri culturale de importanţă excepţională', se mai arată în comunicat.
Fragmentul de barcă este în prezent păzit în permanenţă inclusiv de Garda de Coastă, fiind luate măsuri de protecţie împotriva variaţiilor de umiditate şi temperatură. Acesta urmează să fie transportat la Tulcea pentru operaţiuni şi tratamente de conservare primară