România are obiective turistice demne de toată lauda, dar autorităţile refuză să facă ceva pentru a atrage cât mai mulţi vizitatori. Este şi cazul muzeului chihlimbarului din localitatea buzoiană Colţi. Cei care vor să vadă aici cea mai valoroasă colecţie din domeniu trebuie să îndure un drum plin de gropi, care nu a mai fost reparat de foarte mulţi ani.
Muzeul chihlimbarului din Colţi este unic prin colecţia pe care o găzduieşte. A fost deschis în 1981, iar printre exponatele cele mai valoroase sunt două bucăţi de chihlimbar de 4, respectiv 2 kilograme, precum şi bijuterii purtate de Elena Ceauşescu.
Cei peste 10.000 de turişti care-l vizitează anual au parte, însă, doar de neplăceri, din cauza drumului de acces plin de gropi.
Primarul comunei spune că nu i-au mai rămas bani din bugetul local şi pentru drum. A reuşit doar să repare clădirea muzeului, care era aproape de a se dărâma.
Drumul către muzeul de chihlimbar are o lungime de 10 kilometri şi străbate trei comune. Cu toate acestea, niciuna dintre admnistraţiile acestora nu a reuşit să convingă autorităţile judeţului să investească în refacerea drumului.