Antena 3 CNN Actualitate Cultură Două tablouri de Picasso au fost furate

Două tablouri de Picasso au fost furate

<1 minut de citit Publicat la 12:21 28 Feb 2007 Modificat la 12:21 28 Feb 2007
Două tablouri de Picasso au fost furate
UPDATE Poliţia judiciară a început o anchetă în cazul celor două tablouri aparţinând lui Picasso. Aceştia au declarat că nu au descoperit urme ale pătrunderii prin efracţie în domiciliul fiicei artistului. Prejudiciul se ridică la peste 50 de milioane de euro. Potrivit lui Paul Lombard, avocat al familiei, operele, care erau expuse pe pereţi, erau protejate de un sistem de securitate. În momentul furtului, în casă dormeau două persoane.

Potrivit lui Lombard, cele două tablouri erau "cunoscute la nivel mondial". Cele două opere de artă au aparţinut întotdeauna familiei şi au o valoare de piaţă "considerabilă". Portretul Mayei, fiica artistului, a fost furat cu tot cu ramă, în timp ce al doilea tablou, care era un portret al lui Jaqueline, a doua soţie a artistului, a fost decupat din cadru.

Operele lui Picasso sunt printre cele mai scumpe la licitaţiile din întreaga lume. De-a lungul timpului au făcut obiectul mai multor furturi. În 1976, 118 opere de Picasso au fost furate dintr-un muzeu din Avignon dar toate pânzele au fost recuperate ulterior.

Antena3.ro

×
x close