Potrivit unui comunicat al ICR, numirea Doinei Uricariu în funcţia de director a fost făcută miercuri, de noul preşedinte al Institutului Cultural Român, Andrei Marga.
Născută pe 5 octombrie 1950, la Bucureşti, Doina Uricariu este poetă, editor şi eseistă, autoare, printre altele, a numeroase studii de critică literară, dintre care, cel mai cunoscut este cel numit "Apocrife despre Emil Botta". După 1990, scriitoarea s-a lansat în afaceri şi a devenit preşedinte al grupului editorial Du Style/Universalia Group.
Doina Uricariu este membră a mai multor organizaţii ale scriitorilor, naţionale şi internaţionale, PEN Club, Societatea Culturală Europeană şi a Uniunii Scriitorilor din România.
Vineri, Corina Şuteu, pe atunci director al ICR New York, şi Oana Radu, director adjunct, şi-au anunţat demisia din funcţiile pe care le deţineau în cadrul instituţiei.