Antena 3 CNN Actualitate Cultură Doar un sfert dintre români beneficiază de acces la internet

Doar un sfert dintre români beneficiază de acces la internet

1 minut de citit Publicat la 11:27 28 Iun 2008 Modificat la 11:27 28 Iun 2008
Doar un sfert dintre români beneficiază de acces la internet
Patru din cinci familii din România au acces la un telefon fix sau mobil, iar 97% dintre familiile române au televizor, arată un studiu Eurobarometru, comandat de Comisia Europeană. În România, numai un sfert dintre români au acces la Internet, spre deosebire de media europeană de 75%. În schimb, acelaşi sondaj arată că 97% dintre familiile din România au televizor, în condiţiile în care media la nivelul Uniunii Europene este de 96 de procente.

Stăm bine şi la recepţia programelor prin cablu: 75% dintre români au cablu, faţă de 33% cât este media în UE. Pe de altă parte, doar 2% din familiile din România recepţionează programele TV prin satelit, în timp ce media europenă este de 22 de procente. Potrivit studiului comandat de Comisia Europeană, românii se regăsesc printre cetăţenii europeni care utilizează cel mai des telefoanele publice, cu o medie de 26%, faţă de media comunitară de 22 de procente. Telefoanele publice sunt folosite cel mai mult în Austria şi Spania, la polul opus situându-se Finlanda şi Cipru.

Studiul mai arată că ţara noastră se află pe locuri fruntaşe în Uniunea Europeană, în ceea ce priveşte numărul ridicat al celor care cunosc numărul de urgenţă 112, faţă de ceilalţi cetăţeni europeni mai puţin informaţi . Numărul 112 este cel mai puţin cunoscut în Bulgaria (6%), Marea Britanie (5%) şi Grecia (1%).

Antena 3

×
x close