Antena 3 CNN Actualitate Cultură Dezvăluirile Papei care încearcă să schimbe tot ce ştiai despre Iisus Hristos

Dezvăluirile Papei care încearcă să schimbe tot ce ştiai despre Iisus Hristos

1 minut de citit Publicat la 22:08 22 Noi 2012 Modificat la 22:08 22 Noi 2012
Dezvăluirile Papei care încearcă să schimbe tot ce ştiai despre Iisus Hristos
Foto: Agerpres/AP
Calendarul creştin este greşit, pentru că Iisus s-ar fi născut cu câţiva ani mai devreme. Nu o spun savanţii, ci însuşi Papa. Benedict combate calculele făcute acum o mie cinci sute de ani de Dionisie cel Mic, un teolog din Dobrogea. Suveranul Pontif recunoaşte astfel că toate datele din calendar sunt eronate, scrie telegraph.co.uk.

Greşeala a fost făcută de un călugăr care a trăit în secolul al XVI-lea, chiar pe locul unde astăzi se află Dobrogea. Considerat drept inventatorul calendarului modern, Dionisie cel Mic ar fi întârziat naşterea Mântuitorului cu câţiva ani, susţine Suveranul Pontif în cartea sa.

Nici atât de mediatizata scenă a naşterii din iesle, a bebeluşului Iisus, înconjurat de capre, măgari şi alte animale nu este conformă cu adevărul dezvăluit de Benedict al XVI-lea în paginile cărţii sale. Un alt mister dezlegat este cel al Stelei de la Betleem care ar fi fost, de fapt, o supernovă. Reprezentanţiii lumii religioase spun însă că toate aceste noi adevăruri, nu schimbă, în realitate, nimic.

Atunci când sărbătorim un eveniment, şi iată că se apropie naşterea Domnului  ci reactualizăm, retrăim şi redevenim contemporani cu evenimentul. În ceea ce-i priveşte pe credincioşi, părerile sunt împărţite.

Lansată simultan în 15 ţări, cartea tratează în 137 de pagini fiecare detaliu din primii 12 ani de viaţă ai Mântuitorului. De la naştere, până la prezentarea lui în templu.


×
x close