Antena 3 CNN Actualitate Cultură Daniel Relenschi, primul pictor care a realizat un tablou 3D pe pânză

Daniel Relenschi, primul pictor care a realizat un tablou 3D pe pânză

1 minut de citit Publicat la 18:22 31 Oct 2011 Modificat la 18:22 31 Oct 2011
Daniel Relenschi, primul pictor care a realizat un tablou 3D pe pânză
Foto: Forbes
Singurul pictor din lume care a realizat un tablou pe pânză cu ajutorul tehnicii 3D este un român. Daniel Relenschi se poate lăuda cu această performanţă la doar 25 de ani. A făcut design vestimentar în câteva colecţii de succes, este un autodidact declarat, iar după terminarea Liceului Textil din Botoşani şi-a urmat pasiunea: pictura. Nu se consideră un produs al şcolii româneşti, dar ar putea devenii un reprezentant de seama al României în următorii ani, mai ales că este şi un patriot convins.

Daniel Relenschi are 25 de ani, dar are deja la activ realizări demne de invidiat pentru orice artist. A deschis ochii direct pe pictură, pentru că şi mama lui a fost o pictoriţă de renume pe vremea comunismului.

A învăţat singur din cărţi, a moştenit talentul mamei şi a lucrat pentru designeri precum Irina Schroter sau Nanette Pârvu, iar din 2008 s-a dedicat total pasiunii pentru puictură. Pe lângă expoziţii de succes cu lucrările proprii, Daniel a realizat şi câteva reproduceri după operele lui Da Vinci. Acestea au atras atenţia unei familii de nobili din Germania care l-au chemat să lucreze acolo.

În ceea ce priveşte pictura 3D, Daniel a luat-o ca pe o provocare. Iluzia că obiectele reprezentate în pictură prind viaţă este rodul unor calcule matematice.

A fost contactat de oameni de afaceri de influenţi, de şeici şi chiar de către ministrul culturii Arabiei Saudite, care i-a oferit posibilitatea să-şi expună tablourile acolo. Daniel e mulţumit cât câştigă de pe urma operelor sale, însă costurile pentru realizarea lor sunt mari. Plăteşte între 300 şi 500 de euro pe lună  numai pe materiale.

 



×
x close