Antena 3 CNN Actualitate Cultură Dan Setlacec, unul dintre cei mai mari chirurgi din România, a murit la 88 de ani

Dan Setlacec, unul dintre cei mai mari chirurgi din România, a murit la 88 de ani

<1 minut de citit Publicat la 14:36 24 Iul 2009 Modificat la 14:36 24 Iul 2009
Dan Setlacec, unul dintre cei mai mari chirurgi din România, a murit la 88 de ani


Profesor doctor Dan Setlacec, unul dintre cei mai mari chirurgi din România, a încetat din viaţă la vârsta de 88 de ani.

Prin intermediul unui comunicat de presă, ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, şi-a exprimat regretul pentru dispariţia acestuia.

?Medicina română pierde încă un profesionist desăvârşit, dar şi un îndrăgit profesor. Condoleanţe familiei îndoliate?, a declarat ministrul Ion Bazac.

Dan Setlacec a absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti în anul 1946 şi a devenit doctor în medicină în anul 1949, după mai multe stagii efectuate în clinicile chirurgicale între anii 1943 şi 1949.

Începând din 1953, timp de 11 ani, Dan Setlacec s-a preocupat în special de chirurgia cardiovasculară. Ulterior, acesta a aplicat numeroase metode şi tehnici noi.

În 1974, Dan Setlacec a fost numit şef al clinicii chirurgicale de la Spitalul Fundeni.

Profesor doctor Dan Setlacec este autor şi coautor a numeroase lucrări de specialitate. Printre acestea, se numără Chirurgia (1956, 1974, 1986), Anestezia (1957), Resuscitarea respiratorie cardiacă (1963), Tumorile retroperitoneale (1986) şi Complicaţiile severe postapendicectomie (1994).

În urmă cu 9 ani, acesta a fost decorat cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în Grad de Mare Cruce.

Înmormântarea are loc vineri, la Cimitirul Bellu Evanghelic.

Antena3.ro


×
Etichete: chirurg deces
TOP articole
x close