Aşa îşi încep jurnaliştii britanici de la Daily Mail articolul despre furatul miresei, un obicei pe care ei îl consideră neobişnuit.
Britanicii menţionează că tradiţia furatului miresei a devenit din ce în ce mai populară chiar şi printre locuitorii Bucureştiului, „oraşul necontestat al petrecerilor din Balcani".
Sâmbătă de sâmbătă, miresele din Capitală şi nu numai sunt „răpite” de prieteni şi transportate la unul dintre cele mai importante obiective turistice din Bucureşti: Arcul de Triumf.
Jurnaliştii detaliază acest obicei şi amintesc că „răpitorii” solicită drept răscumpărare sticle de whisky sau declaraţii de dragoste în public din partea mirelui. Negocierile sunt purtate, de obicei, prin telefon.
Numai sâmbăta care a trecut, aproximativ 20 de mirese au fost aduse la Arcul de Triumf din Capitală.
Una ditre mirese s-a evidenţiat pentru a ţinea în mână o mitralieră de jucărie luată de la unul dintre nuntaşii îmbrăcaţi în talibani.