Antena 3 CNN Actualitate Cultură Cum se construiau drumurile din România pe vremea lui Carol al II-lea. Acestea sunt DATELE OFICIALE

Cum se construiau drumurile din România pe vremea lui Carol al II-lea. Acestea sunt DATELE OFICIALE

O.P.
<1 minut de citit Publicat la 10:38 10 Oct 2013 Modificat la 10:38 10 Oct 2013
Cum se construiau drumurile din România pe vremea lui Carol al II-lea. Acestea sunt DATELE OFICIALE
În ultimele opt decenii, preţul unui kilometru de şosea a crescut de la câţiva saci de porumb la câteva milioane de euro. Dovada sunt documentele păstrate în arhivele judeţului Hunedoara.

La sfârşitul anilor 1930, pentru construcţia mai multor drumuri din zona Orăştiei şi a Devei, statul român condus de regele Carol al II-lea oferea plata în natură. Localnicii erau folosiţi la muncile în infrastructură, iar în loc de salarii eforturile lor erau răscumpărate în saci de porumb.

Documentele care spun povestea drumurilor hunedorene datează din 1938 şi au aparţinut Serviciului Judeţean de Drumuri şi Poduri Hunedoara. Aproape 50.000 de kilograme de porumb au fost distribuite oamenilor din plasa Orăştiei, pentru construcţia a opt drumuri din zonă, potrivit unui document din Arhivele Naţionale, datând din ianuarie 1938, scrie Ziarul de Hunedoara.

×
Etichete: drumuri
x close