A fost o seară plină de emoţie la Ateneul Român. ''Fundaţia Principesa Margareta'' a organizat concertul caritabil anual, devenit tradiţie, de ziua de naştere a Regelui Mihai. Este primul astfel de eveniment organizat după moartea fostului suveran.
Intonarea imnului regal al româniei a fost unul dintre momentele emoţionante ale spectacolului.
''A fost ceva înălţător. Mi-a fost puţin teamă pentru că este primul an ziua regelui fără el, dar m-am simţit bine. A fost foarte frumos cu tineri pentru ca asta însemnă continuitate, angajament şi speranţă pentru viitor'', a spus Majestatea sa Margareta, Custodele Coroanei.
Concertul Regal caritabil are loc în fiecare an şi are ca scop strângerea de fonduri pentru tinerele talente.