Antena 3 CNN Actualitate Cultură Concerte cu casa închisă ale lui David Garrett, la București

Concerte cu casa închisă ale lui David Garrett, la București

2 minute de citit Publicat la 07:17 13 Sep 2018 Modificat la 07:17 13 Sep 2018
Concerte cu casa închisă ale lui David Garrett, la București

Superstarul internaţional David Garrett va susţine, pe 13 şi 14 septembrie, două concerte crossover, de la ora 20,00, la Sala Palatului. 

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, transmis AGERPRES, admiratorii artistului au răspuns prompt evenimentului anunţat, epuizând toate biletele puse în vânzare pentru ambele zile de concert. 

"Prin urmare, pe 13 şi 14 septembrie, la Sala Palatului, de la ora 20,00, peste 8.000 de spectatori se vor bucura de experienţa show-ului magic, care a cucerit deja publicul din întreaga lume - DAVID GARRETT & HIS BAND - EXPLOSIVE LIVE. Concertele fac parte din turneul mondial cu acelaşi nume şi reprezintă o premieră pentru fanii artistului din ţara noastră", precizează sursa citată. 

Interpretările electrizante ale unor hituri rock precum "Purple Rain" sau "They Don't Care About Us" sau ale lucrărilor clasice de bază cum ar fi "Simfonia Nr.5" a compozitorului german Ludwig van Beethoven sau "Vara" de Antonio Vivaldi precum şi ale celor mai apreciate compoziţii ale sale, ca "Furious" şi "Explosive", sunt doar câteva dintre melodiile care vor oferi spectatorilor momente de exaltare unice. 

Concertele de la Sala Palatului vor avea o durată de aproximativ două ore şi jumătate, cu o pauză de 15 minute. 

În concertele de la Bucureşti, David Garrett va fi acompaniat de trupa sa formată din cinci muzicieni profesionişti, fiecare având un palmares impresionant: Franck van der Heijden - chitară solo - dirijor, producător şi director muzical, care a lucrat cu artişti precum David Guetta, Andrea Bocelli, Withing Temptation, Black Eyed Peas şi chiar Michael Jackson; John Haywood - clape/pian şi co-producător. John este un producător britanic căutat în special pentru compoziţiile create pentru marile evenimente sportive ale BBCITV şi ESPN; Marcus Wolf - chitară ritmică şi vocalist, solista care a studiat chitară clasică la Yale, fiind apreciat atât pentru interpretările sale rock cât şi cele clasice; 

De asemenea, Garrett va fi pe scenă alături de Jeff Allen - bass, care lucrează cu artişti precum Rosanne Cash, Fice for Fighting si Avril Lavigne; Jeff Lipstein - tobe, co-fondator la New Jersey Percussion Ensemble, care lucrează acum şi ca producător pe Broadway şi organizează turnee şi programe pentru numeroase show-uri, se menţionează în comunicat. 

Turneul a debutat în luna noiembrie 2016, iar succesul show-ului "EXPLOSIVE LIVE" a bătut toate recordurile concertelor sale anterioare. Deşi a avut o perioadă destul de mare de repaus din cauza problemelor medicale, David Garrett va sărbători revenirea pe scenă în cadrul celor două concerte de la Bucureşti, urmând a-şi continua traseul cu noi reprezentaţii în Bulgaria, Rusia, Ungaria, Italia şi Mexic. 

Organizatorii precizează că persoanele care deţin bilete cu data de 8 iunie vor avea acces numai la concertul de joi, 13 septembrie, iar persoanele care deţin bilete inscripţionate cu data de 9 iunie vor beneficia de acces la concertul de vineri, 14 septembrie. 

Admirat de milioane de fani din întreaga lume, David Garret are la activ milioane de bilete vândute. Este deţinătorul a 24 de discuri de aur şi 16 de platină obţinute în Hong Kong, Germania, Mexic, Taiwan, Brazilia, Singapore şi multe altele. Pentru albumul intitulat "EXPLOSIVE", David Garrett a fost distins cu Discul de Aur în Germania şi Austria, la numai câteva săptămâni de la lansarea acestuia pe piaţă. 

×
x close