Antena 3 CNN Actualitate Cultură Concert de muzică clasică în balon, la Vilnius, în Lituania

Concert de muzică clasică în balon, la Vilnius, în Lituania

<1 minut de citit Publicat la 23:29 23 Iun 2009 Modificat la 23:29 23 Iun 2009
Concert de muzică clasică în balon, la Vilnius, în Lituania
Muzică simfonică... la înălţime. O orchestră a cântat timp de o oră într-un balon aflat la altitudine. Concertul inedit a avut loc deasupra oraşului Vilnius, capitala Lituaniei.

Dirijorul şi cei patru violonişti au venit cu ideea concertului pentru că le place să cânte în cele mai neobişnuite locuri cu putinţă. Totul a pornit de la faptul că nimeni nu a mai avut curajul de a susţine un concert simfonic la o asemenea altitudine.

?Cântăm pentru că nimeni nu a mai cântat până acum într-un balon. Cea mai frumoasă muzică este cântată în balon şi totuşi nimeni nu a mai făcut asta până acum. De aceea, acţiunea noastră ar trebui inclusă în Cartea Recordurilor? a declarat dirijorul.

Membrii ineditului echipaj recunosc că ideea nu a fost uşor de pus în practică. Au avut mari probleme de concentrare, nu din cauza înălţimii, ci a peisajului extrem de frumos.

Reprezentaţia a avut loc pentru promovarea unui celebru festival local, iar concertul a făcut ca orchestra să devină cunoscută în toată lumea. Muzicienii promit că vor mai exista astfel de concerte, în locuri cel puţin la fel de neobişnuite.

Antena 3

×
x close