Vineri, 31 octombrie, „Scânteia“ îşi informa cititorii în legătură cu un singur eveniment: „Începerea procesului conducătorilor fostului P.N.Ţ.“. Şase pagini – toate! – a rezervat oficiosul PCR acestui episod, şi nici realizările glorioase din producţie, nici bravele acţiuni ale tineretului sovietic, nici agricultura înfloritoare n-au mai fost de actualitate. „În aula Şcolii Superioare de Război, în faţa unui numeros public şi în faţa corespondenţilor speciali ai ziarelor şi agenţiilor de presă din întreaga lume“, cum titra „Scânteia“, începea să fie jucat cel mai absurd proces-spectacol al Opoziţiei democrate. Personajul negativ în rol principal: Iuliu Maniu.
Alături de stenogramele unui proces ce nu însemna nimic mai mult decât un preludiu dureros al unei sentinţe presabilite, oamenii muncii mai puteau citi zilnic, pe prima pagină din „Scânteia“, un reportaj aproape jurnalistic, prefabricat şi el, menit să dea culoare fiţuicii monocrome. „Fără să se audă niciun cuvânt, niciun murmur, se simte totuşi cum sala fierbe de indignare. Indicarea sobră şi documentară a acuzării [...] stârneşte o încordare uriaşe în public. Chiar câţiva corespondenţi străini sunt stânjeniţi. [...] Fiecare cuvânt al actului de acuzare e ascultat cu seriozitate şi frământat în minţile celor ce ascultă“, era scris, ca după dictare, în articolul din 31 octombrie. Cele 350 de locuri din sala de judecată erau ocupate, de fapt, de muncitori conformişti, educaţi, ca într-o distopie orwelliană, să fie ostili celor din boxă, să se scandalizeze la auzul „trădării şi crimelor“ şi să ironizeze zgomotos apărarea – în mare, să-şi nu înfrâneze instinctul patriotic. Întrerupeau şedinţele cu judecăţile lor gălăgioase, aşa de vehement era provincialismul lor moscovit.
Portretul lui Maniu, marca George Călinescu
Şi George Călinescu, criticul literar George Călinescu, publica, în ziarul „Naţiunea” din 31 octombrie, sub titlul „Acuzatul Iuliu Maniu“, un amănunţit portret publicistic al liderului ţărănist: „Un bătrân om, aproximativ de Stat, care de decenii face o politică negativistă constituită din întrevederi secrete, intrigi şi negocieri, un luptător din imperiul austriac, care nu percepe structura unui Stat liber ca România, cu responsabilităţi pozitive, un învăţător lipsit de iniţiativă personală, ezitant, împins de spate de prestigiul celuilalt [...] cu strângere de inimă am privit pe bătrânul neînţelegător al istoriei şi datoriilor noastre, ieşind din sală, la suspendarea şedinţei, sprijinit de braţ“.
„Scânteia“ era însă cea care monopoliza mediatic asaltul împotriva lui Iuliu Maniu, transformând procesul liderului ţărănist într-o adevărată telenovelă moscovită, un serial intrigant, fireşte, cu final previzibil. Până la 15 noiembrie (deci la patru zile de la data pronunţării sentinţei) Iuliu Maniu şi Ion Mihalache au apărut negreşit pe prima pagină a pretinsei gazete, care ţinea isonul, cu o agresivitate făţişă, acuzaţiilor orchestrate de tribunalul de sorginte stalinistă. Fără să ţină cont măcar de o logică a bunului simţ, condeiul neşovăielnic îi înfiera pe cei doi ţărănişti şi pe membrii echipei lor, dădea verdicte categorice şi, cu fermă convingere, făcea ample demonstraţii de forţă. „Revelaţii de un senzaţional care ar face deliciul corespondenţilor presei americane şi engleze, dacă nu ar constitui o demascare necruţătoare a imperialismului lor [...] politica fostului P.N.Ţ. şi a şefilor lui supremi nu era decât un apendice al activităţii de trădare şi spionaj şi o mască a crimei“, dezvăluia, în editorialul de primă pagină al oficiosului de partid din 2 noiembrie, celebrul jurnalist Sorin Toma, fost redactor şef al publicaţiei cu pretenţii informative.
Continuarea pe historia.ro
